Update Plutește ceva în aer?… Conducerea Spitalului Județean Arad impune testarea covid a tuturor cadrelor medicale la întoarcerea din concediul de odihnă! Directorul Onel face precizări

    de Andreea Daniela B. | 13 iulie 2020, 2:27 PM | Știri Arad | Topic special

    2

    După luni de zile în care cadrele medicale arădene s-au confruntat cu noul coronavirus și au fost obligate să lucreze în condiții extreme, fără echipamente specifice o bună perioadă de timp și cu destule infectări, o măsură le-a fost pusă în față, impusă scurt și la obiect de directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Mircea Onel. Toate cadrele medicale vor fi testate. Punct.

    Lăsând la o parte că în plină pandemie nu s-a urmărit de la început testarea tuturor cadrelor medicale care intrau în contact cu pacienții infectați cu coronavirus, acum, după ce s-au „ars o dată”, iar unele cazuri au ajuns dosare ale Parchetului, conducerea SCJUA impune testarea tuturor imediat ce revin din concediul de odihnă.

    Că este bază legală, că nu, dar noi susținem că nu există nimic prevăzut, testele făcute obligatoriu celor cu simptome specifice, celor care au intrat în contact cu un pacient pozitiv și celor care vin din zonele roșii, se vor face.
    Totuși, la Spitalul Clinic Județean Arad, medicii vor fi testați pentru COVID-19 înainte de a se întoarce la activitatea care le revine în mod normal. Interesant este faptul că și weekend-ul se consideră ca fiind o perioadă folosită pentru odihnă, deci un concediu mai scurt pe care aceștia și-l pot petrece oriunde, având desigur și opțiunea de a sta departe de casă, cazați în tot felul de locuri.

    Astfel înțelegem, cum este normal să o facem, că în fiecare zi de luni, toți medicii care au avut liber la sfârșit de săptămână, trec prin procedura de testare și așteaptă rezultatul negativ, neputând să-și reia activitatea până la sosirea rezultatelor. Desigur, există și varianta ca aceștia să spună, de ce nu, că au stat acasă și au dormit, în timp ce ei se aflau la vreun ștrand. Înțelegem că sunt cadre medicale și poate nu ar apela la, să spunem elegant, ocolirea răspunsului, dar suntem cu toții oameni și nu putem exclude varianta aceasta.

    Lucrurile sunt încă neclare, dar știm sigur că regula aceasta există și a fost impusă cu câteva zile în urmă, undeva în cursul zilei de joi, 9 iulie. Totuși, suntem foarte curioși de cum va decurge acțiunea în continuare, medicii probabil fiind nedumeriți și „în ceață” după ce le-a fost adus la cunoștință, tuturor secțiilor Spitalului Județean Arad, că urmează testarea, mai ales pentru că nu se menționează nimic în plus, doar că… urmează.

    Nici nu spunem că acesta este neapărat un lucru rău, normal fiind ca aceștia să fie testați periodic dacă au contact cu cei confirmați cu noul coronavirus, dar ne interesează ce se întâmplă cu cei care nu pleacă o săptămână undeva, nu au acte pentru concediu, dar au prins liber în zilele de la finalul săptămânii și s-au gândit să plece pentru două nopți, nu mai mult, ca să se relaxeze departe de casă.

    Pe de altă parte, ne punem fireasca întrebare: se știe ceva despre răspândirea comunitară în Arad și nu ni se spune? Căci altfel, de ce aceste măsuri draconice când Aradul are raportate, în ultimele zile, nici șase cazuri de infectări noi Covid-19?

    UPDATE  – Directorul Onel scoate în evidență nemulțumirile „unora”

    Articolul nostru a provocat reacții. Unele mai rapide ca altele, pe rețele de socializare. Dar și telefonic am fost contactați. Într-un fel, putem spune că am fost mirați, mai ales pentru că nu consideram subiectul chiar atât de „descrețit” frunțile șefilor.

    Ei bine, conducerea Spitalului Județean Arad ne-a trimis niște precizări pe care, așa cum ne cunoașteți, le facem publice. Astfel, directorul medical Mircea Onel susține că „ în ultimele zile numărul pacienților infectați cu virusul SARS CoV-2 la Arad a ajuns la 11, după ce săptămâna trecută mai aveam un singur caz. La nivel național numărul pacienților confirmați este în continuare ridicat, zilnic înregistrându-se câteva sute de noi cazuri. În acest context, pentru a evita îmbolnăvirea pacienților internați în spital cu alte afecțiuni medicale, cât și a personalului medical, la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad s-a luat o serie de măsuri menite să prevină și să limiteze transmiterea virusului SARS CoV-2”.
    „Printre aceste măsuri se regăsește și testarea cadrelor medicale pentru infecția cu SARS CoV-2, după întreruperea cu mai mult de patru zile a activității din spital. Astfel, testarea cadrelor medicale se realizează la întoarcerea din concediul de odihnă, din concediul medical sau după zile libere plătite (peste patru zile). Există unele nemulțumiri în rândul personalului medical în ceea ce privește introducerea acestei măsuri însă trebuie să fim responsabili și să înțelegem că această măsură ne protejează atât pe noi – personalul medical, pe pacienți cât și pe familiile noastre” a încheiat directorul Onel.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.