vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Planuri mari pentru Camera de Comerț în 2016

    de Tomck@t, Raluca Medeleanu | 14 decembrie 2015, 2:15 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a prezentat astăzi bilanțul instituției pentru 2015 și a dezvăluit planurile de avergură pe care le-a pregătit pentru anul viitor, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul instituției.

    Președintele Camerei de Comerț, Gheorghe Seculici, a afirmat că în momentul de față se intenționează publicarea unei monografii care va prezenta activitatea și realizările Camerei de-a lungul celor 25 de ani de la înființare. Monografia este planificată să apară la începutul anului viitor.

    Legat de târgurile ce se vor organiza în 2016 la Arad, Gheorghe Seculici a anunțat că se plănuiește să se înființeze încă două, pe lângă cele 10 existente, însă nu a dorit să dezvăluie domeniul acestora.

    Referitor la activitățile din 2015 a Camerei de Comerț Arad, instituția se află în continuare în topul Camerelor județene. CCIA Arad a continuat derularea unui amplu și complex program de informare și instruire a firmelor cu privire la reglementările europene și naționale din diverse sectoare de activitate, prin organizarea unui număr de 6 cursuri autorizate de Autoritatea Național pentru Calificări și 10 seminarii, promovând internaționaliatea afacerilor prin colaborări cu structurile străine.

    De asemenea, ca în fiecare an, Camera de Comerț a încercat, prin activitățile derulate, să sprijine creșterea activității economice din Arad, care a fost în continuă creștere în ultimii 25 de ani, deși, pe de altă parte, numărul de locuitori ai orașului nostru a scăzut cu 50.000 de oameni. Această pierdere la nivel demografic este unul dintre motivele de piedică, împreună cu legislația din România, pentru care nu s-a reușit ducerea la bun sfârșit a unor activități propuse.

    „Am încercat să dezvoltăm mai multe activități la nivelul Camerei în cursul acestui an, activități care în ultimii ani n-au existat, din păcate, pentru că legislația nu ne-a permis și nu ne-a ajutat. Însă, odată cu modificarea legislației, au reapărut aceste cursuri de perfecționare care vor continua în perioada următoare. De asemenea, un lucru important este numărul de parteneriate pe care le-am semnat în 2015, parteneriate care am încercat să le dezvoltăm cu Asociația de Sudură, Asociația Gospodarilor Maghiari, Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, Consiliul Concurenței, AJOFM și multe altele. În cursul anului au fost derulate 10 târguri, care s-au organizate în toate pavilioanele de la Expo, iar în total s-au înregistrat un număr de 50.000 de vizitatori și un număr mare de firme cu reprezentanți din România, Ungaria, Italia, Franța, Austria, Grecia, Polonia și Slovenia”, a spus președintele Camerei de Comerț, Gheorghe Seculici.

    12395177_10206742577100198_1689803517_n

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.