vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update Piromani de Confecții. Un BMW a fost incendiat cu intenție, iar o altă mașină, parcată lângă, a fost afectată | Foto

    de Special Arad | 18 octombrie 2019, 8:48 AM | Știri Arad

    0

    Noaptea trecută, în jurul orei 02:00, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad au fost nevoiți să intervină de urgență pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseră un autoturism marca BMW, parcat pe strada Streiului din cartierul arădean „Confecții”.

    În momentul sosirii echipajului de pompieri la fața locului, incendiul se manifesta în partea din față și cea din spate a mașinii.

    Intervenția a fost una scurtă, de aproximativ cinci minute, fiindcă incendiul a fost văzut rapid și echipajul ISU a ajuns repede la fața locului, astfel că focul nu a apucat să se extindă la toată mașina.

    Din păcate, un alt autoturism, un Volkswagen parcat chiar lângă respectivul BMW, a fost deteriorat din cauza flăcărilor violente.

    Ce este interesant însă, este faptul că incendiul nu a izbucnit în urma unei erori sau a unei defecțiuni, ci a fost pus cu intenție.

    „Cauza probabilă a incendiului este folosirea cu intenție a surselor de aprindere în vederea producerii incendiului”, explică maiorul George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

    UPDATE

    În urma incendierii unui autoturism marca BMW, ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe strada Streiului din municipiul Arad, dar și datorită faptului că pompierii au constatat că focul a fost pus intenționat, polițiștii fac cercetări pentru distrugere.

    Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Claudia Iuga, „a fost depusă plângere de către persoana vătămată și în acest moment se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.