Ping pong între RegioTrans, CFR și RCCF pe linia de tren Arad – Nădlac. Până atunci, cad șuruburile și pasagerii se cutremură





Călătoria cu trenul de la Arad la Nădlac devine o experiență tot mai neplăcută pentru pasageri. Liniile sunt tot mai degradate, iar vagoanele de tren sunt vechi și cu probleme. Din păcate, situația nu pare să urmeze a se îmbunătăți considerabil în vreun viitor apropiat.
La sfârșitul lunii ianuarie, motorul unuia dintre trenurile operate de RegioTrans pe traseul menționat a luat foc, iar pasagerii s-au autoevacuat în zona gării Pecica (VEZI AICI). După acest incident, un cititor al Special Arad ne-a transmis un video în care a filmat cum „joacă” șuruburile de pe linie, considerând că modul în care se prezintă linia este un adevărat pericol pentru deplasarea trenurilor care trec zilnic pe această rută.
„Acest operator care asigură moartea pe șine fără operație, ci direct la morgă, este un real pericol pentru siguranța călătorilor cu trenul pe aceasta rută. Nimeni nu controlează starea acestui tronson deplorabil! De ce spun asta? Simplu. Dețin o filmare cu o mică, mică parte din ceea ce este astăzi acest tronson Nădlac – Arad. Când am filmat nu voiam să fac rău și nici acum nu doresc asta, ci doar fac sesizarea chiar în numele tuturor celor ce călătoresc și nu știu pe ce butoi de pulbere stau”, ne-a transmis cititorul.
În trecut, linia era în administrarea și operarea CFR, însă de ani de zile ea este folosită doar de trenurile care aparțin RegioTrans. Pe lângă problemele la linie, care sunt semnalate adesea de călători, mai ales pe porțiunea din zona Pecica, către Semlac, călătorii se plâng și de condițiile trenurilor de tip „automotor”, care sunt vechi de peste 20 ani *(actualizare info: automotoarele sunt model Caravelle, produse în Franța în perioada 1963-1981).
RegioTrans „depune eforturi constante”
În dorința de a afla dacă există vreun plan de modernizarea a liniiei și, de asemenea, dacă se intenționează și schimbarea trenurilor cu unele mai noi, ne-am adresat companiei RegioTrans. Compania ne-a transmis că are calitate doar de operator al trenurilor, nu și de administrator al liniei, iar despre trenuri nu ne-a oferit un răspuns concret, doar că „depune eforturi constante” pentru „modernizare materialului rulant”.
Șinele liniei Arad – Nădlac țin de CFR Timișoara și RCCF Trans Brașov
După un timp, ne-a sosit și punctul de vedere al CFR în legătură cu repararea liniei Arad – Nădlac. Deși o parte din ea se află în administrarea Regionalei CFR Timișoara (porțiunea dintre gara Arad și Arad-Vest), reprezentanții regionalei ne-au informat că cea dintre gara Arad – Vest și gara Nădlac, adică porțiunea unde sunt semnalate problemele, este închiriată din anul 2006 la Regia Autonomă de Transport Feroviar CFR (RCCF) Trans Brașov.
„Gestionatorul RCCF Trans Brașov are toate obligațiile privind întreținerea infrastructurii feroviare”, ne-a răspuns Victor-Adrian Istrati, directorul Regionalei CFR Timișoara.
RCCF Trans Brașov nu are resurse financiare pentru modernizare, doar pentru reparații
În cele din urmă, am primit și punctul de vedere al RCCF Trans Brașov, care susține că nu are resursele financiare necesare unei modernizări, susținând că poate efectua doar reparații, pe care le-a început de anul trecut, iar cei care pot interveni cu lucrări mai ample sunt tot cei de la CFR.
„RC-CF TRANS gestionează secția de circulație Arad Vest – Nădlac, în baza unui contract de închiriere încheiat cu CNCF CFR SA în cursul anului 2006 (octombrie), secția de circulație fiind preluată la data respectivă în starea tehnică în care se afla.
RC-CF TRANS nu poate susține financiar proiecte de investiții / modernizare pe niciuna din secțiile de circulație pe care le gestionează, întrucât aceste tipuri de lucrări nu sunt eligibile pentru calcul TUI (tarif de utilizare a infrastructurii), adică nu își poate recupera aceste cheltuieli. Mai mult, RC-CF TRANS nu poate accesa fonduri pentru acest tip de lucrări, nu este beneficiară de subvenții de la bugetul de stat și nu își poate recupera nici măcar cheltuielile administrative, indirecte, și nici cote de profit (conform Legea 202/2016 pentru transpunerea Regulamentului european 909/2015). Având în vedere aceste aspecte, acest tip de lucrări cad în sarcina proprietarului/
–RC-CF TRANS a început un program amplu de reparații pe secția Arad Vest – Nădlac, inca din cursul anului 2024. Acest program amplu de lucrări cuprinde o serie de reparații, cum ar fi: reparații de traverse de beton defecte prin redibluire și înlocuire/completare material mărunt de cale degradat/defect/lipsă (tirfoane, buloane verticale, buloane orizontale la joante, clești prindere șină etc); înlocuire traverse de lemn defecte la joante; înlocuire traverse speciale de lemn defecte pe poduri; înlocuire traverse speciale de aparate de cale defecte; înlocuire dale de beton defecte la pasaje; buraj cu ripaj a liniei , pentru corectare defecte de nivel și direcție (cu utilaje grele de cale); profilare și completare prismă de piatră spartă (cu utilaje grele de cale).
Lucrările menționate vor fi efectuate în ordinea menționată și preconizăm că finalizarea acestora să se facă până la sfârșitul lunii august 2025, dată după care ar putea fi ridicate restricțiile de viteză”, a transmis pentru Special Arad conducerea de la Brașov.
Cu autobuze CTP de la Arad la Nădlac
Între timp, Primăriile Nădlac, Șeitin și Semlac au intrat la începutul acestui an în ADI Transport, prin care se va încerca introducerea de autobuze de-ale Companiei de Transport Public Arad pe această rută. Momentan însă s-a început cu introducerea doar de curse pentru elevii care fac naveta la școală, însă pe viitor se are în plan suplimentarea cu autobuze pentru pasageri de orice fel.
Până atunci însă, naveta cu trenul rămâne singura variantă de transport în comun valabilă pentru adulți, întrucât odată cu intrarea în Asociația menționată a acestor primării, operatorul privat care avea rute de autobuz pe acest traseu s-a retras cu activitatea din această zonă.
Citește și:
Trenul Arad-Nădlac, ruta gunoaielor: „Nici la birturi nu lasă lumea atâta mizerie!”
Comentariile portalului
Îmi cer scuze!! Se auzea destul de greu, din cauza ecoului din sală. Am corectat, din nou, cu scuzele de rigoare!
Incredibil… si după ne miram ca nu se intampla nimic in Arad
Marga Mariela este Barna Maria, multumesc.