vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pictorul Nicolae Popa pune „Punctul pe linie”

    de Tomck@t | 1 februarie 2021, 12:56 PM | Cultură

    0

    Începând cu data de 3 februarie, la Galeria Delta va putea fi vizita expoziția pictorului Nicolae Popa, denumită „Punctul pe linie”.

    Pictorul arădean Nicolae „Laurian” Popa este absolvent al fostei Academii de Artă „Nicolae Grigorescu” (actuala Universitate Națională de Arte) din București, promoția 1994, clasa profesorului Ion Sălișteanu.

    Nicolae Popa este cunoscut ca pictor de talent încă din activitatea premergătoare atestatului instituției de specialitate prin participarea sa rodnică la expoziții de grup și personale, organizate cu diferite ocazii în București și Arad, lucrările lui fiind achiziționate în colecții particulare din Germania, Franța, Italia, Austria, Elveția, S.U.A., Canada sau Japonia. Participă frecvent la Expoziții Republicane, Bienale de desen și pictură și expozițiile de grup ale Uniunii Artiștilor Plastici.

    Pictorul, ajuns la deplină maturitate artistică, descoperă și identifică aspectul interior al lucrurilor și găsește formulele necesare redării în exterior a concluziilor stabilite conform propriei personalități. Pentru a privi un tablou de Nicolae „Laurian” Popa trebuie să adopți o atitudine de pornire lăuntrică pentru sintagma „Frumos și Bine” la nivel universal și să te analizezi pe tine însuți, ca în fața unui juriu al dreptății și al liberului arbitru; să te reconsideri pe tine care ești în esență, nu cel care te manifești în toate zilele de rând pe această cale de lume (dimensiune).

    Matricea spirituală a picturilor realizate de Nicolae „Laurian” Popa trebuie căutată atât în zona sacralității românești, cât și în cea a simbolurilor sacre provenind din alte culturi, prin aceasta reușind ridicarea lor pe un nou filon al cunoașterii. Renunțând la efecte facile și false interpretări, autorul încearcă definirea în propria-i operă a arhetipului general valabil care transcede universalitatea. (Sursa: uap.ro)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.