Piața Catedralei va fi complet evacuată. Hala și copertinele vor fi relocate la Obor





17.027.329 lei e valoarea investiției, calculată într-un studiu de fezabilitate comandat de Primărie, pentru relocarea halei și a copertinelor din Piața Catedralei în Piața Obor, un plan al municipalității care va urma să fie realizat în curând.
Vestea că Piața Catedralei se desființează nu este defel nouă pentru arădeni, ea fiind întâmpinată cu maximă reticență, chiar și cu un protest vehement al piețarilor care au dat și buzna peste foștii consilieri și fostul primar, prin 2018, când a fost votată deschiderea unei piețe agroalimentare pe strada Ioan Russu-Șirianu (lângă Turnul de Apă). Spațiul nou amenajat în acest sens a fost finalizat chiar în perioada izbucnirii pandemiei de Covid-19, astfel că lucrurile au rămas în așteptare, municipalitatea nedorind să mute comercianții într-un spațiu închis, în contextul respectiv, astfel că au fost lăsați în continuare să își desfășoare activitatea în Piața Catedralei.
Acum însă, iată că pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din 14 februarie 2022 se află un proiect de hotărâre cu o investiție care odată realizată va duce la desființarea completă a Pieței Catedralei. Anume, Primăria dorește, pe lângă noua piață de pe str. Russu-Șirianu, să înființeze o piață agroalimentară și la Obor, unde ar urma să mute hala din Catedralei, împreună cu copertinele existente. TOP SA ar urma astfel să mute o parte din activitatea din Piața Catedralei în locația de pe str. Șirianu și o parte în Obor.
Termenul de finalizare a relocării la Obor ar urma să dureze 11 luni.
Cităm din proiectul de hotărâre: „Obiectivul principal al proiectului îl constituie modernizarea și eficientizarea zonei de piață de legume-fructe propusă în Piața Obor, prin relocarea celor din Piața Catedralei. Prin reamplasare se va realiza un spațiu amenajat la Piața Obor, înlocuind spațiul actual în aer liber, care are o capacitate redusă, iar condițiile oferite pentru comerț sunt limitate.
În ultimii ani, în condițiile creșterii majore a gradului de motorizare al populației, se simte nevoia realizării unei zone comerciale care atrage un mare număr de persoane, o piață de legume-fructe pe un amplasament modern, dotarea cu cabină poartă, împrejmuire, parcări, acces auto și autoturisme și spații depozitare în hala relocată. Astfel se asigură restructurarea zonei ocupate în prezent în piața agroalimentară, Piața Catedralei prin reamenajarea și regenerarea zonei urbane”, se notează în referatul de aprobare.
Fără parcare subterană, dar cu parc și fântână arteziană
În ceea ce privește viitorul spațiului care va rămâne liber în Piața Catedralei, la ora actuală avem întocmită documentația tehnico-edilitară (DALI), prin care practic vom avea un loc de promenadă.
Deși în 2018, când se vorbea de reamenajarea spațiului din Piața Catedralei, era în plan să se facă în subsol o parcare, în iulie 2021 municipalitatea a dat cale întoarsă, probabil din cauza costurilor mult prea mari, și a revizuit proiectul DALI pentru „regenerare urbană Piața Catedralei”. Potrivit proiectului actualizat, investiția ar urma să coste circa 24 milioane de lei, prin care se vor amenaja spații verzi (683,58 mp), alei și zone pietonale (10.055 mp), străzi şi accese carosabile (3.870 mp), amenajări apă (154,13 mp). Se va pune mobilier urban, fântână, cișmea cu apă, sistem wi-fi, iluminat ambiental, sistem de irigare etc. Lucrările ar urma să dureze 2 ani, iar plata ar urma să se facă pe două tranșe, câte una pe an. Tot în cadrul proiectului ar urma să se asigure și 15 locuri de parcare.
De asemenea, tot pe subiectul „locuri de parcare”, municipalitatea se pregătește să amenajeze o parcare supraetajată, tot în zona respectivă, pe strada Vârful cu Dor, în proximitatea Parcului Reconcilierii. Proiectul se află în bugetul de venituri și cheltuieli al Aradului pe anul 2022.
Citește și: Enola Day: DALI din Piața Catedralei nu este Salvador, ci Dorel sau, poate, chiar Gheorghe – Special Arad
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.