Petrecere pe Ștrandul Neptun, întreruptă de jandarmi! Participanții au încercat să fugă pe ușa din spate
Comunicat Sâmbătă seara, în jurul orei 21.40, un echipaj de Jandarmerie aflat într-o acțiune de verificare a modului de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov-2, s-a sesizat despre faptul că, un operator economic care își desfășura activitatea pe Ștrandul Neptun, a organizat un eveniment privat la care au participat mai multe persoane, deși acest lucru este restricționat în conformitate cu Legea 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Jandarmii s-au deplasat la locația respectivă unde au constatat că se desfășura o petrecere privată la care participau mai multe persoane. La vederea forțelor de ordine, organizatorul i-a ascuns pe petrecăreți într-o anexă cu ieșire din local, iar la solicitarea jandarmilor de a deschide ușa acesta a refuzat. Încăperea în care se aflau clienții localului mai avea o ieșire prin care organizatorul a încercat să-i facă scăpați. O parte dintre aceștia au reușit să fugă, fiind interceptate zece persoane.
Toți participanții identificați au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 5.750 lei pentru participarea la evenimente private în spații închise, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, iar pe numele organizatorului, jandarmii au întocmit actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor”, conform Codului Penal.
Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)