Peste trei zile începe Festivalul de Muzică Americană şi Jazz – ediția a III-a

    de [email protected] | 15 iunie 2015, 11:34 AM | Cultură | Music | Știri Arad

    0

    Festivalul de Muzică Americană şi Jazz revine cu cea de-a treia ediție între 18 și 21 iunie, în organizarea Filarmonicii de Stat Arad. Concertele vor avea loc în aer liber, în parcul Pădurice.

    Orchestra Filarmonicii de Stat Arad în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest Timișoara va deschide festivalul cu versiunea adaptată a musical-ului „My Fair Lady” de Frederick Loewe, cu dirijorul timișorean Peter Oschanitzky.

    My Fair Lady, este un musical clasic american, o partitură concepută în secolul XX, care reflectă la modul ideal epoca şi creatorii timpului. Imaginată ca spectacol pe Broadway dar şi ca scenariu de film, My Fair Lady se pretează deopotrivă la abordări minimaliste, nu mai puţin creative, precum versiuni semiscenice, care la rândul lor scot în evidenţă melodiile de succes, textele memorabile şi personajele inspirate din piesa Pygmalion a lui George Bernard Shaw.

    „The Rain in Spain”, „I Could Have Danced All Night” sau „Get Me to the Church on Time” sunt marile refrene create de Frederick Loewe, cele care stau şi astăzi la baza spectacoului catalogat drept „musicalul perfect” sau “cel mai mare şi de succes musical al timpului nostru” Produs pentru prima oară pe scena teatrului Shubert din New Heaven, la 4 Februarie 1956, My Fair Lady i-a avut în rolurile principale pe Julie Andrews, Rex Harrison, Stanley Holloway şi Robert Coote, orchestraţia fiind realizată de Robert Russell Bennett şi Phil Lang.

    Versiunea din această seară a fost realizată în colaborare cu studenţii clasei de canto principal a Facultăţii de muzică din cadrul Universităţii de Vest- Timişoara, membri ai modulului de musical.

    Scena deasupra lacului Pădurice s-a amplasat deja, diferența față de anii precedenți e doar că, anul acesta, se află pe partea cealaltă, chiar lângă parc.

    scena festivalului de muzica americana si jazz 2015

    Actul I

    My Fair Lady este povestea Elizei Doolittle, o florăreasă săracă de pe străzile Londrei, care îl întâlneşte pe Henry Higgins, un profesor de lingvistică. Higgins o aude pe Eliza strigând cu accentul său Cockney în Covent Garden şi adresându-i-se noii sale cunoştinte, Colonelul Pickering, îşi propune ca într-un interval de şase luni să o înveţe pe Eliza să înveţe să vorbească cu un accent tipic înaltei societăţi, astfel încât nimeni să nu poată să fie capabil să-i ghicească provenienţa.

    Pentru că nu a avut suficienţi bani să îşi plătească consumaţia, tatăl Elizei, Alfred Doolittle este alungat dintr-o cârciumă. Ca de fiecare dată, în criză de bani, îi cere fiicei sale să îl ajute. Eliza ajunge a doua zi la casa lui Henry Higgins, dornică să ia lecţii, astfel încât să devină o persoană decentă pentru a putea lucra într-o florărie adevărată. Higgins va fi de acord, făcând un pariu cu Colonelul Pickering, în urma căruia trebuie să o înveţe pe Eliza să vorbească, să se îmbrace şi să converseze ca o adevărată doamnă, astfel încât identitatea ei să poată fi ascunsă atunci când va fi prezentată drept ducesă la balul Ambasadei. Higgins le declară tuturor că singurul său interes legat de Eliza este experimentul: celibatar convins, nu şi-ar permite niciodată să fie interesat de o femeie. Eliza se mută imediat în casa profesorului şi începe lecţiile de comportament, vestimentaţie şi conversaţie.

    my fair lady

    Câteva ore mai târziu, obosită şi nefericită, Eliza îşi imaginează viaţa departe de Higgins şi de metodele sale didactice, în timp ce corul servitorilor îşi manifestă dezacordul faţă de noua prezenţă din casa profesorului.

    După săptămâni de lecţii severe, Eliza vorbeşte pentru prima oară fără accentul Cockney.

    Este momentul ca tânăra să facă un prim test, iar un motiv extraordinar se iveşte odată cu celebrele curse de cai de la Ascot. Aşezată în loja mamei lui Higgins, lasă o impresie extraordinară, însă ispitită de entuziasmul cursei, strigă într-un mod impropriu unei doamne, nu înainte însă de a-i cuceri inima unui tânăr pe nume Freddy Eynsford-Hill.

    Şase săptămâni mai târziu este momentul pentru testul final: Balul Ambasadei Transilvaniei. Eliza intră în sala de bal, în admiraţia tuturor, iar după ce dansează cu fostul student al lui Higgins, Karpathy, este declarată Prinţesă maghiară. Experimentul este cu adevărat un succes.

    Actul II

    La reîntoarcerea în casa profesorului, Higgins şi Pickering îşi celebrează reuşita. O ignoră pe Eliza şi efortul ei în cadrul experimentului, ceea ce tinerei îi provoacă supărare. Ea pretinde recunoştintă pentru munca ei şi se simte frustrată deoarece odată experimentul încheiat, nu ştie ce se va alege de ea. Când Higgins îi sugerează să se căsătorească cu un tânăr drăguţ, Eliza părăseşte în goană casa, iar în calea ei apare Freddy. El îi vorbeşte despre iubirea lui pentru ea însă răspunsul ei taios demonstrează că Eliza nu are aceleaşi sentimente pentru el. Tânăra colindă străzile Londrei, întorcându-se în final la piaţa de flori din Covent Garden, însă nimeni nu o recunoaşte. Când tatăl ei realizează că vorbeşte într-adevăr cu Eliza, îi spune că tocmai se pregăteşte să se căsătorească cu viitoarea ei mamă vitregă.

    A doua zi dimineaţa, Higgins află că Eliza a plecat. Zăpăcit şi supărat se gândeşte la tot ce s-a întâmplat, pleacă să o caute şi o găseşte în casa mamei ei. Eliza îi declară în mod răspicat că nu mai are nevoie de el, însă întors acasă, Higgins nu reuşeşte să nu se gândească la ea. Iar cum reflectează la împlinirile ei, realizează ce mult înseamnă pentru el şi că nu poate trăi fără ea… Pe neobservate, Eliza intră în cameră. Când realizează în sfârşit şi înţelege că s-a întors să rămână, Higgins nu este capabil decât de o singura întrebare ” Eliza? Unde naiba îmi sunt papucii de casă?”

    Peter Oschanitzky s-a născut la Timişoara, într-o familie de muzicieni: tatăl, compozitor şi dirijor, mama coristă, iar fratele, pianist de jazz şi compozitor. A urmat cursurile secţiei de dirijat orchestră din cadrul Conservatorului Ciprian Porumbescu din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1975, la clasa maestrului Constantin Bugeanu, iar în toamna aceluiaşi an a fost numit dirijor al Operei din Timişoara.

    Dirijor al Filarmonicii Banatul în intervalul 1983 -1991, Peter Oscahnitzky revine în 1991 în instituţia Operei, ca director artistic şi dirijor.

    Recunoscut în plan internaţional, preia în 1993 funcţia de dirijor al Operei Naţionale din Osijek, Croaţia, poziţie pe care o deţine până în 2010.

    Invitat la pupitrul dirijoral al tuturor filarmonicilor şi operelor din ţară, maestrul Oschanitzky a realizat turnee artistice în ţările din spațiul fost iugoslav, Germania, Bulgaria, Italia, Elveţia, Belgia, Olanda, Republica Moldova, Cehia şi Slovacia.

    Pentru activitatea prestată a obţinut în 1981 premiul ATM, iar în 1983 Premiul „Pantheon”, la Pescara, în Italia. Cetăţean de Onoare al oraşului Timişoara, Peter Oschanitzky se bucură deopotrivă de recunoaşterea Ministerului de externe al României, iar anul 2006, i-a adus o confirmare şi de peste ocean, titlul de Doctor în muzică al Universităţii Belford din SUA.

    O serie de înregistrări pentru Radio, TV şi CD-uri cu filarmonicile din ţară completează agenda artistică a dirijorului.

    Vineri, 19 iunie 2015, ora 20:00

    ADRIAN GASPAR IMPROVISION /// BALKANIX
    ALEX WLADIGEROFF /// TRUMPET & FLUEGEL HORN
    CĂTĂLIN BATU /// FRENCH HORN & VOCALS
    ADRIAN GASPAR /// PIANO & MELODICA
    MARKO FERLAN /// BASS
    MARIA PETROVA /// DRUMS

    Adrian Gaspar este un călător prin diversele lumi sonore, este un pianist care îmbină tradiţiile muzicale ale Orientului cu acelea ale Occidentului, care îşi urmează statornic calea proprie, care se strecoară în rolul unui constructor de poduri, realizând în muzica sa legături între diversele culturi şi forme de interpretare. Provenit dintr-o familie rromă, crescut în Europa Centrală şi instruit ca pianist de jazz, este în permanenţă preocupat să îşi prezinte muzica într-o formă sonoră internaţional – inteligibilă.

    Prin noul său proiect IMPROVISION a reuşit să pună bazele unui colectiv de muzicieni care îi împărtăşesc ideile, a căror pluri-muzicalitate reprezintă un concept, pe care îl asimilează în interpretarea lor într-un mod autentic.

    Se ridică însă întrebarea dacă prin proiectul BALKANIX, intenţia lui Adrian Gaspar este să se limiteze doar la spaţiul balcanic sau să pună în discuţie aşa numitele limite ale acestuia? Un posibil răspuns îl reprezintă recitalul din această seară …

    Sâmbătă, 20 iunie 2015, ora 20:00

    Bega Blues Band este grupul cel mai longeviv de blues-jazz din România, cu o activitate de aproape 30 de ani. Întemeiat de Bela Kamocsa şi de Johnny Bota, grupul a lansat în 1993 primul CD de blues-jazz din România, intitulat “Blues de Timişoara”. Bega Blues Band a obţinut în 2004, premiul pentru cel mai bun grup de blues-jazz din România şi Diploma de Excelenţă „pentru întreaga activitate muzicală şi pentru promovarea imaginii Timişoarei în ţară şi în lume”.

    După dispariţia lui Bela Kamocsa, în ianuarie 2010, Johnny Bota a preluat conducerea grupului, din care acum fac parte Lucian Nagy – sax, Alex Man – ghitară, Maria Chioran- voce,Toni Kühn – clape, Johnny Bota – bas şi vioară şi Lică Dolga – baterie.

    Bega Blues Band a onorat invitaţiile Institutului Cultural Român din Budapesta, Szeged, Viena, Varşovia, Cracovia, Lisabona.

    Lucian Nagy & Balkumba Tribe

    Lucian Nagy – saxofoane, flaut , kaval bulgar, duduk & alte instrumente etnice
    Gabriel Rosati – trompetă
    Sebastian Spanache – pian, keyboards
    Johann Berby – bass
    Csaba Pusztai – tobe
    Steve Brookfield – sunetist

    1-Lucian Nagy AND Balkumba Tribe

    Tribul (sau Lucian Nagy & Balkumba Tribe) a luat naştere în Februarie 2014 la iniţiativa lui Lucian Nagy. Primul concert susţinut în această formulă a avut loc la Berlin, în urma unei invitaţii venite din partea Institutului Cultural Român, iar Lucian Nagy şi ceilalţi membrii ai grupului au decis că acesta era momentul oportun pentru a concepe un grup unic. Concertului de la Berlin i-au urmat şi alte concerte în România.

    Ideea numelui de “Balkumba Tribe” îi aparţine lui Lucian Nagy, ca urmare a multor ani de studiu dedicaţi genului “ World Music”, în care sunt contopite idei din cultura muzicală balcanică şi cea indo-africană. Apar şi influenţele din sfera “jazz-ului”şi a muzicii “latino africană” deoarece fiecare membru al grupului provine dintr-o zonă unde a studiat cu maeştrii ai genurilor.

    Balkumba Tribe reprezintă “fuziunea” perfectă de culturi muzicale şi etnii diferite, creându-se astfel acel echilibru unic între muzicieni. Fiecare membru al “Tribului” permite ca amprenta culturii muzicale din care provine să se manifeste într-un mod natural. Prin ingredientele muzicale aduse de către Johann Berby din sfera de muzică afro-indiană şi influenţele ethno – jazz ale lui Ivan Aleksijevic & Lucian Nagy, se poate spune că tot spectrul conceptual al Tribului primeşte un aer proaspăt şi original. Bineînţeles că la toate acestea se adaugă Csabi Pusztai şi Prabhu Edouard care dau acel “groove” unic prin împletirea de ritmuri din sfera afro-indiană, Middle-East & jazz. Prin această fuziune de culturi si etnii, pentru Trib, muzica reprezintă un Tot unitar.

    Muzica Tribului a fost compusă de către liderul grupului, Lucian Nagy şi a fost menită pentru a fi prezentată în cadrul festivalurilor de World-Music şi Jazz.

    Născut în 1983 la Arad, Lucian Nagy a absolvit Liceul de artă ”Sabin Drăgoi” din Arad, la secţia clarinet şi Facultatea de Jazz “Richard Oschanitzky” din cadrul Universităţii Tibiscus din Timişoara, la saxofon alto.

    A urmat cursuri de măiestrie cu saxofonistul Bob Franceschini, la New York şi de muzică afro-latină şi braziliană cu pianistul Paul de Castro, în Los Angeles.

    Lucian Nagy este poli-instrumentist, aranjor şi compozitor: el stăpâneşte, deopotrivă, saxofoanele alto, sopran şi tenor, clarinetele, flautul, cavalul bulgăresc, dudukul şi clarinetul pku armenesc, fluierele ney, mizmar, arghul, bansuri-ul indian, ewi, fluierele chinezeşti hulusi şi xiao, precum şi instrumentele de percuţie djembe, pandeiro, caxixi, clopotele africano/braziliene agogo, congas, berimbau.

    În cariera sa a cântat cu mari muzicieni: Eldad Tarmu – vibrafon, (SUA), Paul de Castro – pian (SUA), Gabriel Rosati – trompetă (SUA), Henry ”Skipper”Franklin – bass (SUA), Gunther Hampel – clarinet bas şi flaut (Germania), Tom Wolfe – chitară (SUA), Tom Smith – trombon (SUA), Brian Torff – bass (SUA), Florence Melnotte – pian (Franţa), Rick Condit – saxofon (SUA), Karen Gallinger – voce (SUA), Sandy Patton – voce (SUA), Peter Herbolzeimer – compozitor şi aranjor (Germania), Poldi Big Band (Germania), BraziLatAfro Project (USA, EU), Orquesta Dengue (Germania), Bega Blues Band (România), Anca Parghel – voce (România), Elena Mîndru – voce (România)…

    În 2001, Lucian Nagy a obţinut Premiul I la Festivalul de jazz din Braşov (România). În 2007- 2008 a dobândit titlul de cel mai bun solist la Festivalul de jazz de la Sibiu (România).

    A cântat la: Garâna Jazz Festival (România), Jazzit Festival (Germania), African Festival în Stuttgart (Germania), Lamantin Jazz Festival (Ungaria), Vrsac Jazz Festival (Serbia), Valjievo Jazz Festival (Serbia), Donaufest in Ulm (Germania), Nisville Jazz Festival (Serbia), Romanian Cultural Nights în Reykjavik (Islanda), BT River of Music Festival (Londra) şi la ICR din Lisabona, Budapesta, Szeged, Varşovia, Viena, Londra, Berlin, Praga.

    Începând cu anul 2013, Lucian Nagy a semnat un contract de reprezentare cu renumita firmă Audio Technica.

    Trompetist, trombonist, cântăreţ, compozitor, aranjor în stilurile Afro-Cuban-Brazilian, R&B, pop şi jazz, realizator de coloană sonoră pentru filme, reclame, expoziţii şi pedagog, Gabriel Rosati a fost nominalizat ca “Cel mai bun interpret de jazz”, la Premiile the Orange County Music Awards în anul 2008. Stabilit în Los Angeles, este trompetist în Orquesta Guayao, Angel Lebron Y su Orchestra. Cu ani în urmă, Rosati a cântat cu Tito Puente Jr. Orchestra, Francisco Aguabella, cu grupul columbian “La Sonora Dinamita” şi cu faimoasele trupe mexicane Sonora Santanera, Mariachi Universal şi Mariachi America Internacional. Gabriel Rosati a absolvit Conservatorul Naţional de Muzică din Pescara (Italia) iar ulterior Universitatea Dick Groove din Los Angeles (1990). Compozitor eclectic, Gabriel Rosati este autorul coloanei sonore a filmului francez “The Room of the Words” de Martìn Brochàrd.

    A semnat 13 metode de jazz – dintre care se remarcă: “Latin American Trumpet Music” şi “The Salsa Trumpet” (Mel Bay Publications), o metoda pentru trompetă -“Il Trombettista Autodidatta” (Carisch Ed.), precum şi două volume “Milva sings Piazzolla” şi “Per chi suona la Tromba” (Curci Ed.).

    În colaborare cu ADG Productions, Rosati a realizat: “Latin Brass Soloist”, “100 Ultimate Blues Riffs” şi “The Latin Sax Soloist”. A publicat volumul “Claudio Roditi Note by Note Solos Transcriptions”, editat de Colin Publ. (New York). Unul dintre albumele sale, “Brazilatafro Project” vol.2, a fost publicat ca Play-Along de Dorn Publications, în numărul din iunie/iulie’99 al revistei “Jazz Player”.

    Sub nume propriu, Gabriel Rosati a realizat următoarele CD-uri: “Mediterranean”(1991), “San Francisco Sessions”(1992), “Pacific Times” (1993), “Brazilatafro Project” vol.1, 2, 3 (1995, 1997,2002). “Live in Italy” (2001), “El Nuevo Clàsico” (2003), “Salsa!” (2004), “Celebration” (2006), “Satiro” (2007), “Heavenly Melodies” (2008) şi Brazilatafro vol.6 (2010). Între anii 1990 – 1997, în Statele Unite, ca free-lancer a cântat alături de mari muzicieni: Santana, Deacon Jones & John Lee Hooker, Malo, Oreste Vilatos, John Handy, Perez Prado All Star,Os Originais do Samba, San Francisco All Star Big Band, “Brazil World Tour” în Japonia, Bob Mintzer, Billy Presto şi cu bluesmanul Willy King.

    Gabriel Rosati a evoluat pe unele dintre scenele cele mai importante din Las Vegas: Caesar Palace, Bally’s, New York New York, Flamingo Hilton, Stardust, Luxor, Four Queens. În ultimii 20 de ani, Rosati a realizat turnee în America Centrală, în Europa de Nord şi în Japonia. Rosati a concertat, alături de formaţia românească Bega Blues Band la festivalul Bl.

    Sebastian Spanache este unul dintre liderii noii generaţii de muzicieni de jazz din România. Cântând pe scene româneşti şi internaţionale, în festivaluri sau proiecte personale, Sebastian Spanache promovează un sunet viu, fiind o prezenţă solidă, care stăpâneşte perfect orice conjunctură muzicală. Sebastian şi-a început periplul muzical la Timişoara, cântând la pian de la vârsta de 5 ani. În clasa a IX­a, ca elev al Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, a intrat în lumea jazz-ului. În liceu, Sebastian a înfiinţat prima sa formaţie de jazz şi funk cu care a concertat peste tot în România şi a câştigat o mulţime de premii la concursuri studenţeşti. Ulterior a început să compună şi să cânte muzică contemporană cu influenţe de jazz, funk şi latin. Deschiderea primei facultăţi de jazz şi pop în România (şi în partea central­estică a Europei), respectiv Facultatea de jazz şi pop „Richard Oschanitzky”, din cadrul Universităţii Tibiscus, a făcut ca Spanache să renunţe la Conservatorul de muzică clasică după primul an şi să­şi îndrepte atenţia înspre pian şi compoziţie de jazz.

    Sebastian Spanache a avut privilegiul de a cânta pe scene cu nume mari româneşti şi străine şi şi-a întregit experienţa îmbarcându-se pe vapoare de croazieră. De pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii ­ de la New York până la Boston şi Miami, apoi în Los Angeles ­ până în Canada şi în ţările nordice Europene, Sebastian a cântat şi a învăţat de la cei mai promiţători instrumentişti de jazz şi muzică latină. Printre realizările sale este inclus şi un album de jazz, alături de doi dintre cei mai titraţi tineri muzicieni din Canada.

    În prezent, artistul conduce grupul Sebastian Spanache Trio, care a avut numeroase apariţii pe scenele festivalurilor importante din România şi străinătate şi care deţine două discuri. Ansamblul a obţinut premii importante precum BEST ALBUM ­ Sunete 2014 şi Trofeul „Johnny Răducanu” la Brăila, în 2013.

    Sebastian Spanache compune muzică de film şi jocuri video, creaţiile sale fiind însoţite de recenzii importante pe site­urile de specialitate DownBeat, Jayis Games şi Gamespot şi confirmate prin premii obţinute în SUA şi Europa.

    Muzician extrem de abil, Sebastian Spanache este întotdeauna pregătit să­şi etaleze stilul temperamental în orice context muzical.

    Născut în 1983, în mijlocul Oceanului Indian, pe Insula Reunion, cultura şi sensibilitatea muzicală a lui Johann Berby sunt o reflectare a originii sale: indiană, malgaşă şi cea din Mozambic.

    Johann Berby început să cânte la bas electric la vârsta de 16 ani. În 2001, la 18 ani, a devenit parte a CMA (Centre de MUSIQUES Actuelles de Valenciennes), unde şi-a perfecționat tehnica cu maestrul Eric Plantain. El a fost admis la Școala Națională de Muzică din Valenciennes, la clasa lui Charles Claisses, care l-a învățat contrabasul clasic și l-a ajutat în studiul jazzului.

    Ulterior, i-a devenit mentor violoncelistul şi basistul Vincent Ségal, de la care Johann Berby şi-a însuşit o viziune eclectică asupra muzicii, precum și magia muzicii tradiționale din Africa, Asia, Europa și America, învăţând să aprecieze importanța rădăcinilor sale. Johann a renunţat la studiile Conservatorului Valenciennes și s-a mutat la Paris. El a intrat la Conservatorul din arondismentul 19 pentru a studia contrabasul cu Marie-Christine Dacquie. În Paris, Berby a început să ia parte la concertele din cluburi, întâlnind nume importante ale scenei muzicale: Mokhtar Samba, Rido Bayonne, Jean-Jacques Elangueand Philippe Combelle, Jean-Louis Lognon.

    În 2005 Paco Sery l-a invitat să înregistreze trei piese pentru cel de-al doilea album al său.

    Johann a deprins muzica clasică indiană cu Kishori Amonkar și Tulika Ghosh. A devenit membru al grupului Foula, al lui Florence Comment, ca basist, vocalist și aranjor. Acest proiect l-a adus în India, la Bombay, pentru a înregistra primul album al grupului Foula. În India, Berby a avut şansa de a cânta, în mod constant, cu Trilok Gurtu, apoi cu TS Nanda Kumar și Adrian Dsouza, unul dintre cei mai buni baterişti de jazz din Bombay. La un concert în Bombay, el s-a întâlnit cu Zakir Hussein și cu Terry Bozzio. Johann a activat timp de 5 ani în calitate de membru permanent în “Trilok Gurtu Band”. În 2012, el a decis să părăsească trupa pentru a se dedica altor experiențe muzicale și pentru a-şi dezvolta proiecte personale.

    Printre cei care l-au influenţat, Johann Berby îi menţionează pe Michael Jackson, J-S Bach, Alain Peters, Ali Farka Touré, Richard Bona, Danyel Waro, Firmin Viry, Gramoun Lélé, René Lacaille, Bassekou Kouyate, Alain Nyamé, Guy N’Sangué, Vincent Ségal, Glenn Gould, Philip Glas, James Jamerson, Red Hot Chili Peppers, Tower Of Power, Jerry Jemott, Muddy Waters, Amjad Ali Khan, Ravi Shankar, Trilok Gurtu, Nana Vasconcelos, TS Nandakumar, Famoudou Konaté.

    Johann Berby a colaborat cu mari muzicieni ai lumii: Jan Garbarek, Marcus Miller, Yaël Naïm & David Donatien, Oumou Sangaré Group, Vieux Farka Touré, Rosemary Standley , Juan Carmona, Cheikh Lo, Sonia Wieder Atherton, Fatoumata Diawara, Mayra Andrade , Mory Kanté, Victor Deme, Mamani Keita Les Tambours De Brazzaville, Shankar Mahadevan, Niladri Kumar, Aly Keita, Blick Bassy. Din anul 2014, Johann Berby face parte din grupul „Lucian Nagy & Balkmuba Tribe”.

    Născut în 1975 la Cegléd – Ungaria, Csaba Pusztai a început să studieze baterie şi percuţie la vârsta de şapte ani, fiind apreciat pentru abilitatea şi pentru plăcerea de a cânta în diferite contexte muzicale. Numele său apare pe mai mult de 100 de discuri, în show-uri TV şi pe banda sonoră a unor filme.

    Csaba Pusztai a absolvit liceul de muzică „Music Studio Kobanya” din Budapesta, la secţia de baterie şi Academia de Muzică Ferenc Liszt din Budapesta, la secţia de baterie de jazz, obţinând diploma de interpretare şi de pedagogie. El a urmat cursuri de măiestrie de jazz cu Peter Erskine, Harold Jones, Steve Smith, Jojo Mayer şi s-a perfecţionat în stilurile afro latin şi brazilian, în Los Angeles, cu Aaron Serfaty şi Munyungo Jackson.

    Csaba Pusztai a cântat, de-a lungul vremii, cu mari muzicieni: Dave Liebman – saxofon (SUA), Johnny Griffin- saxofon (SUA), George Duke – pian (SUA), Peter Erskine- baterie SUA), Victor Bailey – bass (SUA), Christian McBride – bass (USA), Kenny Werner – pian (SUA), Vince Mendoza – compozitor şi dirijor (SUA), Andrea Bocelli – voce (Italia), David Friedman – vibrafon (SUA/GER), Eldad Tarmu – vibrafon (SUA), Paul de Castro – pian (USA), Gabriel Rosati – trompetă (SUA), Budapest Jazz Orchestra (HU), BraziLatAfro Project (SUA, EU), Orquesta Dengue (USA)etc.

    În anul 2002, Pusztai a obţinut premiul II la concursul organizat de către postul de Radio Naţional din Ungaria, iar în anul 2004 a beneficiat de o bursă la Henry Mancini Institute din Los Angeles.

    Ulterior, Csaba Pusztai a cântat la festivalurile de jazz: Montreux Jazz Festival (Elveţia), Gărâna Jazz Festival (România), Gronau Jazz Festival (Germania), Budapest Jazz Festival (Ungaria), Lamantin Jazz festival (Ungaria), Vrsac Jazz Festival (Serbia), MIDEM-Cannes (FR) Braşov Jazz Festival(România). Csaba Pusztai desfăşoară şi o activitate pedagogică, predând la şcolile Vienna Konservatorium Budapest, Beni Egressy Music Arts Highschool-Budapest şi Palmai & Palmai Drum Academy-Budapest.

    Steve Brookfield este un bine apreciat compozitor, producător, muzician şi inginer de sunet britanic care s-a remarcat pe o paletă largă de proiecte, înfăptuite cu muzicieni din medii diverse.

    Din 1995 a colaborat cu mulţi artişti reprezentând o mare varietate de genuri muzicale, de la jazz la muzica de film, clasică, World Music, Blues, Folk şi muzica de dans.

    Accentul principal al muncii lui este amplasat pe inginerie de sunet, producţie şi realizare de albume.

    Steve Brookfield a colaborat cu London Symphony Orchestra BBC. Este totodată producător muzical al multor festivaluri de jazz şi de World Music din Marea Britanie.

    Din anul 2014, Steve Brookfield este sunetistul şi producătorul grupului „Lucian Nagy & the Balkumba Tribe.

    Duminică, 21 iunie 2015, ora 20:00

    Bramax Quintet este o formă extinsă a fostului cvartet, îmbogăţit prin prezenţa unuia dintre cei mai proeminenţi trompetişti ai Serbiei, Strahinja Banovic. Muzica lor este rezultatul unui amestec creativ de idei, influenţe şi personalităţi diferite.

    Branko Markovic şi-a obţinut masteratul în contrabas la Academia de muzică din Belgrad. Prezent pe scena de jazz din anul 1980, el a cântat cu cele mai importante ansambluri şi cei mai mari interpreţi de jazz din Serbia şi din întreaga lume, alăturându-se unor nume precum Chat Baker, Lester Bowie, Don Moye, Philip Catherine, Less Mac Cann, Larry Coryell, Horace Parlan, Alvin Queen, Tony Lakatos, Chuck McPherson, Vito Giordano…

    În 1988 a devenit membru al Big Band-ului radioteleviziunii din Serbia, cântând şi înregistrând cu Benny Golson, Eddie Henderson, Don Menza, Clark Terry, Diane Schuur, Vic Vogel, Ack van Rooyen, Peter Herbolzheimer, Brad Leally, Ed Thigpen, Jerome Richardson, Dusko Goykovic, Mile Pavlovic, Ronnie Cuber, Steve Turre, Randy Bracker, Jon Faddis.

    În perioada anilor 1997 – 2003 a predat contrabasul în cadrul departamentului pentru jazz al şcolii de muzică din Belgrad. Din anul 2003 este co-fondator şi director artistic al “North City& Blues Festival” din Kosovska Mitrovica, iar din 2007 al Whitefield Jazz Festival din BijeloPoje Muntenegru.

    Max Kochetov a început să studieze la şcoala de muzică acordeonul şi clarinetul. La vârsta de 9 ani a început să cante la saxofon, în ansambluri de suflători şi orchestre de jazz. A studiat saxofonul la Colegiul de muzică R.M. Gliera din Kiev, iar în 1997 s-a perfecţionat la şcoala de vară de la Erfurt (Germania) sub îndrumarea unuia dintre cei mai mai recunoscuţi saxofonişti de jazz ai Europei, Zbignew Namislowski (Polonia). A cântat în numeroase cluburi din Germania şi Franţa şi a colaborat cu numeroşi muzicieni precum: Dusko Gojkovic, Jon Faddis, VladimirMolotkov, Chuck Findley, Bert Joris,Vincent Herring

    Trompetistul Srahinja Banovic a absolvit Liceul “Stankovic”, la clasa profesorului Izudin Čavrković, iar studiile superioare le-a urmat la Universität für Musik und Darstellende Kunst din Graz (Austria). A fost membru al Big Bandului Peter Herbolzheimer şi a colaborat cu muzicieni de jazz precum Bora Rokovic, Duško Gojkovic, John Ruocco, Jim, Snidero, Nat Reeves, Benny Golson . În prezent este membru al band-ului “Emir Kusturica and No Smoking Orchestra”.

    Pianist şi compozitor de jazz, Filip Bulatovic a început să cânte la vârsta de opt ani, iar la 16 ani a devenit membru al Big Band-ului internaţional Bu-Jazzo, condus de Peter Herbolzheimer, unul dintre cei mai recunoscuţi compozitori şi conducători de ansambluri de profil din Europa. A studiat pianul la Conservatorul de Muzică din Köln cu profesorii John Taylor şi Hubert Nus. În 2009 a înregistrat primul album de jazz cu propriul său trio. În 2013 a pus bazele cvartetului Qzama şi a înregistrat primul său single. A cântat şi colaborat cu muzicieni precum Dusko Gojkovic, Stjepko Gut, Johan Hoerlen

    Aleksandar Cvetkovic a absolvit Facultatea de Muzică din Belgrad iar apoi Universitatea de Muzică şi Artă Dramatică din Graz, unde a studiat la departamentul de jazz şi şi-a obţinut masteratul la clasa prof. T. Howard Curtis III. A cântat cu muzicieni precum Dusko Gojkovic, Stjepko Gut, Mimo Mitrovic, Misa Krstic, Misa Blam, Vasi Hadzimanov, Martin Gjakonovski, Jure Pukl, Peter Mihelich, David Jarh, Johan Horlen, Juergen Seefelder. Este membru al SJB Project, al cvintetului Kotchetov şi al ansamblului Drama Organ Trio. Predă ritmica de jazz la departamentul de jazz din cadrul Facultăţii de Muzică din Belgrad.

    Jamie Smith’s MABON este cel mai performant furnizor de muzică originală Inter celtică. Muzica formaţiei se pretează deopotrivă pe o scenă de world music dar şi în aranjamente folclorice, traversând graniţele pentru a explora formele şi stilurile celtice tradiţionale, prezentându-le într-o nouă înfăţisare.

    Prin intermediul cântecelor şi melodiilor, de la textele meditative la giga amuzantă, mazurci pline de graţie la fermecătoarea muňera, ansamblul te poartă într-o călătorie încărcată de emoţii… Mai mult decât un simplu spectacol, mai mult decât compoziţii inspirate şi aranjamente abile, te poţi aştepta să asişti la bucuria de a crea muzică exprimată într-un mod dinamic şi virtuoz.

    Creator de melodii, acordeonist şi solist, Jamie este însoţit pe scenă de violonistul Oliver Wilsohn-Dickson (renumit din Macmillan Orchestra şi Zsapora) şi de Adam Rhodes la bouzouki. Intregistrări sau concerte ocazionale îl aduc în prim planul scenei ca invitat pe Calum Stewart, exponent de frunte al Scoţiei în domeniul flautului de lemn.

    Aceştia sunt muzicieni a căror conlucrare intimă dau naştere unei sonorităţi flexibile, în care alternează abordarea delicată şi melodia antrenantă, unde armonii bogat structurate pot să sprijine cântecul liric sau ritmuri rapide, ingenioase pot stimula melodii vertiginoase.

    În spatele lor se află doi acompaniatori desăvârşiţi, Matthew Downer la bas electric şi contrabas şi Iolo Whelan la baterie. Ei creează între ei un fluid, un fundament incontestabil, excelent, sprijinind linia principală de-a lungul ariilor graţioase, cântecelor în jargou sau a horelor dansante.

    Jamie Smith’s MABON este o formaţie care atrage într-un mod eficace, datorită paletei largi de influenţe ale membrilor săi, însă nu încearcă să combine genurile; în schimb este într-o continuă căutare a integrităţii prin strădania de a explora sonorităţi care le creează plăcere lor şi auditorilor lor.

    Cele mai importante dintre performanţele lor recente includ WOMAD, Womex, Fairport’s Cropredy Convention, Celtic Connections şi uriaşul festival Interceltique de L’orient, unul dintre cele mai importante festivaluri, ceea ce face imposibil de ignorat calitatea formaţiei, exuberanţa absolută şi profilul din ce în ce mai evidenţiat.

    Toamna anului 2012 înseamnă realizarea unui nou album, un album de studio care depăşeşte toate celelalte patru albume anterioare din punctul de vedere al gustului, al muzicalităţii, al întinderii şi al stilului. Sonoritatea instrumentală, tot mai bine demonstrată s-a dezvoltat pentru a include cântece: cele două aspecte coexistă în mod fericit, legate împreună de tratarea lor similară – o preocupare autentică pentru frumos, muzica originală datorită compoziţiilor inspirate, aranjamentului abil şi interpretării extraordinare.

    Formaţia a fost înfiinţată în 1999, când Jamie Smith, tatăl său Derek, Iolo Whelan şi fratele său Gareth au început să exploreze mai mult latura dinamică a muzicii tradiţionale galeze şi a muzicii celtice de dans, într-un cvartet acustic alcătuit din vioară, acordeon, chitară şi percuţie.

    Curând, Jamie a început să experimenteze în domeniul compoziţiei, iar melodiile celtice tradiţionale de la începuturile formaţiei Mabon au deschis drumul către creaţii proprii, influenţate deopotrivă de muzica tradiţională dar şi de artişti celţi contemporani: primul album al formaţiei, Lumps of Mabon, conţine în egală măsură muzică originală şi traditională, în timp ce al doilea constă aproape integral în muzică scrisă de Jamie.

    A doua modificare majoră în ceea ce priveşte sonoritatea a venit odată cu adăugarea basului, creat de Jason Rogers şi mutarea lui Iolo la baterie: însă prin permutări variate, expansiuni sau reduceri, nucleul instrumental al formaţiei a rămas acelaşi până în 2011.

    Odată cu plecarea lui Derek din formaţie, chitara i-a facut loc unui alt instrument, bouzouki, în mâinile experimentate ale lui Adam Rhodes, cel mai nordic membru al formatiei (provenit din Insula Omului şi stabilit la Edinburgh). Această alegere recentă în ceea ce priveşte instrumentaţia a creat legătura între secţia ritmică şi linia principală, plasând sonoritatea într-un spaţiu remarcabil, în care formaţia poate să exploateze în întregime elementele melodice, armonice şi ritmice ale muzicii.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.