Peste 9000 de ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore





Un număr de 9.165 cetăţeni ucraineni au intrat în România sâmbătă, în creştere cu 10,7% faţă de ziua precedentă, din totalul de 80.895 de persoane care au intrat în ţară, informează duminică Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), transmite Agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat transmis duminică de IGPF, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 26.11.2022, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 2.923.469 cetăţeni ucraineni.
În data de 26 noiembrie 2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control – atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire – aproximativ 181.390 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 50.650 de mijloace de transport.
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)