Peste 130 de kilograme de baterii și artificii, confiscate de polițiștii arădeni





Comumicat. Polițiștii de proximitate arădeni, împreună cu cei ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, în această dimineață, un autoturism încărcat cu baterii de artificii, petarde și pocnitori.
În habitaclul și portbagajul autoturismului, condus de un arădean de 22 de ani, s-au găsit aproximativ 130 de kilograme de baterii de artificii și petarde, care urmau au fi comercializate în municipiu, tânărul nefiind autorizat să desfășoare aceste activități.
Întreaga cantitate de materiale pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este