sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Evaluare Națională. Peste 12.500 de note s-au majorat după contestații, iar aproape 6.000 au scăzut

    de Special Arad | 4 iulie 2021, 1:42 PM | Educaţie

    0

    Peste 12.500 de note de la Evaluare Națională s-au majorat după contestații, iar aproape 6.000 au scăzut, potrivit rezultatelor finale publicate de Ministerul Educației duminică dimineața.

    În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76,90% (94.629 de candidați), în creștere cu 0,10% (103 candidați) față de rezultatele inițiale (76,80%). A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10: de la 120 la 132 (+12).

    La proba de Limba și literatura română, 103.805 candidați (84%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 482 de candidați au obținut nota 10 (+15 în raport cu prima afișare).

    La Matematică, 83.129 de candidați (67,40%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 1.505 candidați au obținut note de 10 (+66 în raport cu prima afișare).

    La Limba și literatura maternă, 7.619 candidați (95,9%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 123 de candidați au obținut note de 10 (numărul notelor de 10 a rămas nemodificat).

    NOTELE POT FI ACCESATE AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.