Peste 10.000 de țigarete de contrabandă, confiscate de polițiștii din Pâncota





Comunicat. Polițiștii orașului Pâncota au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune pe raza localității, pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația privind produsele accizabile.
Astfel, a fost depistat în trafic, pe raza localității Pâncota, un tânăr de 20 de ani, din Arad, în timp ce transporta cu un autoturism 10.400 de țigarete timbrate necorespunzător, având asupra sa și 5.100 de lei, susceptibile a proveni din contrabandă.
Întreaga cantitate de țigarete, precum și banii, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și deținere de produse accizabile în afara regimului suspensiv.
Polițiștii continuă verificările pentru documentarea întregii activități infracționale a tânărului.
Comentariile portalului
Desteapta-te romane !
adevarat comuna botosani prin eftimie construieste cetul de langa satul micalaca ; eftimie are in derulare constructii energetice de 4,5 miliarde ; in arad cine are aceasta suma ; nimeni
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări