Perioadă plină pentru ISU Arad: 57 misiuni de intervenţie în 3 zile





În perioada 15.12.2017 – 18.12.2017 subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad a executat 57 misiuni de intervenţie.
S-a intervenit pentru stingerea a trei incendii, toate la locuinţe particulare. Incendiile s-au produs în municipiul Arad şi comuna Sintea Mare. Incendiile nu s-au soldat cu victime, doar cu pagube materiale, fiind stinse prin intervenţia rapidă a subunităţilor, fără a se propaga la alte construcţii învecinate. În toate cele trei cazuri focul s-a manifestat la acoperişul clădirilor iar cauza probabilă a fost „coş, canal, burlan de fum deteriorat, necurăţat sau amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile”
Facem un nou apel la populaţie să îşi verifice mijloacele de încălzire şi să le întreţină cu personal calificat.
Echipajele SMURD au acordat asistenţă medicală de urgenţă în 50 de cazuri, din acestea patru fiind accidente rutiere.
A fost acordată asistenţă pentru două persoane şi au fost desfăşurate două misiuni în cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)