Perioadă extrem de dificilă pentru taximetriștii arădeni. Primăria refuză reducerea taxelor, iar activitatea lor a scăzut drastic
Primăria municipiului Arad consideră că nu este cazul să reducă taxele pe care trebuie să le achite taximetriștii, chiar dacă aceștia spun că abia se mai descurcă. Decizia o aflăm dintr-un răspuns pe care municipalitatea l-a oferit la o solicitare a „Asociației Banat-Crișana Taxi Arad”, în ciuda faptului că taximetriștii arădeni se confruntă cu o scădere drastică a numărului de clienți în perioada pandemiei de Covid-19.
„În afară de plata autorizației de transport mai sunt multe de plătit. De exemplu autorizația taxi, parcările și impozitul pe mașini, astea de ce nu se pot reduce? Activitatea de taximetrie a fost afectată în proporție de 70-80 % și la cei care au lucrat la noi de ce nu se poate face o mică reducere cum s-a făcut la Iași?”, întreabă membrii Asociației. „Solicităm ca în perioada stării de urgenţă să fie reduse la jumătate taxele pentru firmele care se ocupă cu transportul de persoane, bunuri, mărfuri în regim de taxi sau regim de închiriere, precum şi taxele ce vizează acordarea autorizaţiilor de transport public local”, au cerut aceștia Primăriei.
Iară răspunsul oferit de Primăria municipiului Arad:

În plus, Asociația atrage atenția și asupra obligativității taximetriștilor de a dezinfecta de 2 ori pe zi mașinile. În acest sens, a fost depusă o altă sesizare, de data aceasta către Instituția Prefectului, în data de 24 aprilie, ca urmare a numeroaselor solicitării venite din partea taximetriștilor din municipiul Arad. Menționăm că pe lângă aceste măsuri de dezinfectare, Prefectura a impus ca aceștia să preia un număr de maxim 2 persoane în mașină, obligatoriu pe bancheta din spate, și a interzis cursele în zona frontierei.
Redăm sesizarea depusă de membrii Asociației taximetriștilor arădeni Prefecturii Arad:
Update
După publicarea articolului, un taximetrist arădean ne-a trimis și răspunsul pe care Prefectura Arad l-a dat solicitării de mai sus. Mai exact, Prefectul Gheorghe Stoian doar reiterează obligativitatea dezinfectării taximetrelor, potrivit ordonanței în vigoare.




















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)