Pericol maxim lângă Păuliș! Autospecială plină cu butelii, lovită de un TIR (FOTO)
Știri Arad. Accident care se putea transforma într-o catastrofă pe DN 7, între localitățile Păuliș și Lipova, la Barațca. O autospecială care transporta butelii de gaz a fost lovită de un TIR, buteliile fiind apoi împrăștiate pe drum.
Conform martorilor, în accident au fost implicate trei autovehicule. Un TIR a derapat din cauza carosabilului umed, a lovit un alt TIR care transporta mașini, chiar avariind unele dintre acestea, apoi a fost proiectat pe mijlocul drumului unde a lovit autospeciala care transporta butelii.
Nu știmîncă numărul victimelor și nici natura leziunilor acestora. De câteva minute, la fața locului au sosit echipajele de poliție dar și pompierii.
Drumul este blocat!
VOM REVENI






















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)