Percheziții domiciliare și în vestul țării în dosarul măștilor de protecție contrafăcute





La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 10 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistența pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măști de protecție ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.
În același timp, se vor pune în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiților, ce vor fi conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt.
La activități participă luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și specialiștii Institutului Național de Criminalistică.
La acțiune participă polițiștii inspectoratelor județene de poliție Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?