marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Pentru prima dată la noi în oraș: „Arad Fashion Days” | Program

    de Special Arad | 18 noiembrie 2019, 12:34 PM | Monden | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Comunicat. Arad Fashion Days va avea loc în perioada 23-24 Noiembrie 2019 în Arad, și se va desfășura la Palatul Cultural Arad.

    Am ales ca locație pentru acest eveniment important, una din clădirile reprezentative pentru orașul nostru, Filarmonica de Stat Arad, finalizată în anul 1913 de celebrul arhitect al Aradului, Ludovic Szántay. O clădire impozantă, primul conservator din România și al 6-lea ca mărime din Europa, restaurată anul trecut, și care va găzdui timp de 2 zile ceea ce putem numi un „Regal de modă” la Arad.

    Ne bucurăm că încă de la prima ediție am reușit să aducem la Arad cele mai mari nume din moda românească, designeri în vogă ai momentului, influenceri si bloggeri consacrați din industria de fashion si lifestyle, împreună cu designeri arădeni, timișoreni și invitați atât din țară cât și din străinătate, care vor delecta publicul cu creații vestimentare deosebite, linii de accesorii și bijuterii.

    Este primul eveniment de asemenea anvergură în Arad și primul care după 20 de ani va aduce din nou pe scena modei arădene designeri renumiți atât din România cât și din afara granițelor țării.

    Partea de Smart Shopping sub formă de târg cu vânzare deschis de la orele 18:00 pe holurile laterale ale Palatului Cultural, se va desfășura în ambele zile de eveniment. În cadrul Smart Shopping-ului atât designerii care sunt prezenți în show cât și alți designeri, vor expune produse unicat, accesorii și bijuterii, unde vizitatorii pot să achiziționeze produsele expuse.

    Show-urile de fashion vor începe la orele 19:00 și cuprind defilările pe catwalk a câte 14 designeri Sâmbătă – 23 Noiembrie și 13 designeri Duminică – 24 Noiembrie, având un total de 27 de designeri în cele două zile: Cătălin Botezatu, Romanița Iovan, George Hojbotă, Lilyn, Cozacone, Andreea Cuciureanu, Artisans d’Amour, Ștefan Muscă, Paul Micșa, Salon Angelo, Clara Rotescu, Tudor Tailor, Chic By Vali Cioban,tAlexandru Raicu, Alda Ciceu, Diana Molnar, Mirabel, Optica Veszi, Kiki Dumitrescu, Luminița Balazs, Aura Dumitru, Men’s Style Fashion, Dorotheea Ozsvar, Bianca Ilonca, Cosette, Ellis By Eli Laslean.

    Deschiderea evenimentului va fi făcută de cel mai cunoscut designer din România, care a organizat show-uri de fashion pe fiecare continent, de la New York sau Las Vegas, la Winsock în Namibia, Islanda, Indonezia și în toate marile capitale ale Europei. În calitate de special guest, Cătălin Botezatu, va deschide show-ul cu o colecție impresionantă de houte couture denumită Animal Instinct.

    Vor urma designeri din Arad si din țară, unii deja consacrati, care ne vor încânta cu colectii special create pentru a le lansa în cadrul acestui eveniment și a căror piese sunt apreciate de iubitorii de fashion ori de câte ori au ocazia, iar alții la început de drum, studenți sau absolvenți ai facultățiilor de artă și design a căror creații art nouveau vor exploda pe scenă în cele două zile de eveniment.

    Printre designerii invitați am vrea să amintim pe Clara Rotescu, Romanița Iovan, Eli Lăslean, Alda Ciceu, Vali Cioban, Ștefan Muscă, Alexandru Raicu, Kiki Dumitrescu și George Hojbotă.

    Deschiderea show-urilor de Duminică va fi făcută de nimeni altul decât cel mai mare designer de avangardă din România, George Hojbotă, designerul avangardist, controversat, opulent, dramatic, haute couture care va aduce pe șcena Arad Fashion Days un adevărat pelerinaj vestimentar cu mixuri de linii și forme, volumetrii, suprapuneri și texturi diferite care se încheagă într-o colecție spectaculoasă din care nu vor lipsi suprizele.

    Invitatul nostru special pentru această ediție este Maurice Munteanu, unul dintre stiliștii de referință din România. Este un om pasionat de frumos, ce inspiră și expiră artă, pasiune și stil. Este fashion editor al revistei Elle și jurat la emisiunea “Bravo, ai stil!” difuzată pe canalul de televiziune Kanal D. A colaborat cu mulți dintre artiștii momentului, în calitate de consilier de imagine și stilist, a realizat sute de editoriale fashion de neuitat și în calitate de jurat la una dintre cele mai iubite emisiuni, “Bravo, ai stil!”, a ajuns la inimile noastre prin stilul său unic și exemplu de cultură ce ne oferă inspirație.

    Ambasadoarele evenimentului nu vor fi altele decât bloggerițele și influencerele Fabulous Muses, Diana Enciu și Alina Tanasă.‘‘Fabuloasele’’ Diana Enciu și Alina Tanasă sunt influenceri majori în fashion, digital talents, stiliști și personal shoppers. Participă la Fashion Week-uri din toată lumea de peste 7 ani, apar pe coperțile celor mai hip publicații și în cele mai urmărite producții TV fiind, de fapt, și primele bloggerițe de fashion din România care au apărut pe coperta unei reviste glossy internaționale. Au o comunitate construită organic și abordează toate temele actuale – de la sustenabilitate la woman power – cu umor și autenticitate.

    După terminarea show-urilor în ambele zile va fi after party exclusivist unde vor avem pregătite două lansări:

    În prima zi, la “FRAGRANCE PARTY” vor trona parfumurile de nișă și artizanale de la Niche Scent. Cu această ocazie se va lansa oficial în România parfumurile din gama The Spirit of Dubai. Gazda noastră va aduce un invitat special la Fragrance Party care va fi Ghost Noose din Italia, linia de parfumuri născută din pasiunea unui tânăr regizor artistic pentru cele mai rafinate parfumuri și inspirată din lumea celor care creează și îmbină esențe dând viață unui miros si parfum unic.

    A doua zi “LIMITED EDITION PARTY” unde OpticaVeszi vor prezenta o serie de accesorii de lux în ediție limitată sau chiar unicat. Vor prezenta ochelari de soare de la designeri celebri Gucci, Saint Laurent Paris și Dolce&Gabbana, care vor încânta din nou ochii publicului iubitor de modă.

    Amfitrioana acestui eveniment, cea care va da glas descrierii minunatelor creații prezentate în cadrul show-urilor celor peste 20 de designeri, prezenți în ambele zile, va fi nimeni alta decât frumoasa Cosmina Pāsārin. O voce inconfundabilă, care știe să contureze parcursul unui show de modă astfel încât publicul să fie în totalitate transpus în poveștile fiecărui designer.

    Toate acestea însotite de muzica lui Mike Cross – un DJ recunoscut în Arad care a urcat și pe scena Untold si care va pregăti special pentru eveniment un mix de muzică clasică pe acorduri moderne. Invitat pentru aceste două seri va fi artistul Beni Mihai care va avea un recital special pentru fiecare seară în parte.

    Evenimentul este organizat de asociația Youth Team în colaborare cu Primaria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură și Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad și se desfășoară sub patronajul FRDVA Federația Română de Design și Accesorii Vestimentare a cărei președinte, Clara Rotescu, designer recunoscut internațional, va fi unul dintre invitații nostri speciali.

    Ne dorim să facem din acest eveniment un reper pentru moda arădeană și să pătrundem în lumea fashion românească și internațională, ca fiind un eveniment de reper în industrie”, spun organizatorii.

    78194170 1413570148818476 3857096101727305728 n

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.