Pedeapsă ușoară pentru Sofian, tânărul care a omorât-o pe Dora Târziu și a fugit de la locul accidentului





Curtea de Apel Timişoara a emis sentinţa finală în dosarul de ucidere din culpă în care a fost judecat șmecherul cu BMW Sofian Precup, cel care a omorât o fată de 16 ani din Cenad şi a fugit de la locul accidentului.
Condamnat în primă instanţă la închisoare cu executare, Precup a scăpat de puşcărie, fiind condamnat, în apel, la o pedeapsă cu suspendare, sub supraveghere pentru un termen de trei ani. Precup a fost obligat şi la prestarea unui număr de 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, conform adevarul.ro.
Decizia este definitivă, însă motivarea nu a fost încă făcută publică. Reamintim că în primăvara lui 2015, Precup, care abia-și recuperase, de o zi, permisul de conducere care-i fusese suspendat, a accidentat mortal o adolescentă din Cenad, Dora Târziu, și a fugit de la locul faptei. În mod nejustificat, tânărul a beneficiat de multă clemență din partea oamenilor legii: este cunoscut faptul că, în timp ce ar fi trebuit să fie în arest la domiciliu, acesta rula la volanul bolidului, prin Timiș, fără nicio problemă. După verdictul primei instanțe, de doi ani de închisoare cu executare, avocații familiei victimei au cerut o pedeapsă mai mare, scrie pressalert.ro.
Comentariile portalului
Am înțeles această atitudine. Numai că aprecierea situației depinde de raportarea la ideea de pandemie. Dacă acceptăm că a fost, asta înseamnă că măsurile de siguranță (...)
Ce ziceti de bl A1-3 de la Fat-Frumos care este in reabilitare de 3 ani de zile si nici acum nu e finalizat ?
Daca nu le convine,pot sa isi dea demisia(nu de onoare,ca de unde nu este....)si sa mearga in privat; de ex.CTP Arad ii poate angaja ca (...)