joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Pecica va avea iluminat public cu LED, pe bani europeni. Costurile vor fi reduse cu peste 40%

    de Andrei Fuliaș | 6 iunie 2019, 8:45 AM | Știri Arad

    0

    Primarul oraşului Pecica, Petru Antal, a semnat marţi, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Regiunea Vest, alături de directorul general Sorin Maxim, contractul de finanţare al proiectului „Extindere şi eficientizare iluminat public în orașul Pecica şi satele aparținătoare”.

    Investiţia în valoare de 12,1 milioane lei vizează reducerea consumului anual de energie finală a iluminatului public din oraş cu peste 40% la finalul implementării proiectului (la 0,279 de GWh), precum şi cea a gazelor cu efect de seră cu aproximativ acelaşi procent.

    În cadrul proiectului vor fi montate 2080 de corpuri de iluminat noi, cu tehnologie LED, mai eficiente şi mai economice decât majoritatea celor existente în momentul de faţă.

    Reţeaua de iluminat public va fi extinsă de la 70,14 la 74,24 de kilometri, ceea ce înseamnă montarea a peste 100 de stâlpi de iluminat noi.

    „Prin acest proiect continuăm dezvoltarea reţelei de utilităţi publice din oraş şi din satele aparţinătoare, iluminatul public fiind o componentă esenţială a confortului urban”, a declarat primarul Petru Antal.

    Proiectul va fi implementat până la finalul anului viitor.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.