Pe străzile Aradului a început să patruleze Capra – prevestitoarea renașterii divinității





Știri Arad: Mai sunt doar puține zile până la Crăciun și iată că pe străzile Aradului a ieșit la plimbare bine-cunoscuta Capră, împreună cu grupul de percuționiști zgomotoși și nelipsiții lăutari care îi acompaniază dansul, făcându-ne, ca în fiecare an, să ne scoatem capul pe fereastră și să le ascultăm incantațiile.
„Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau turcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaia“ (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.
Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Un spectacol autentic trezeşte în asistenţă fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei. Cercetătorii presupun că dansul caprei, precum şi alte manifestări ala măştilor (căiuţii-feciori travestiţi în crai, turca-masca de taur), întâlnite în satele româneşti la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi renaşterii divinităţii” (traditieialomita.ro).
Comentariile portalului
Aici aveți dreptate: atât ați înțeles.
Concluzia: amenzile date primăriei, hotărârile instanțelor de judecată, raporturile Curții de Conturi nu sunt fapte. Sunt manipulări "făcute în febra campaniei". *** E și ă (...)
"Nimic altceva nu prea e de făcut decât să salvăm România sau să o îngropăm." *** Să o salvăm de cine / de ce ? Și cine ș (...)