A ajuns pe liniile de tramvai și s-a izbit de un Imperio Civitas





Circulația tramvaielor a fost îngreunată, în jurul orei 14:00, din cauza unui accident rutier. O mașină a ajuns pe liniile de tramvai, izbindu-se de un Imperio Civitas. În urma impactului, tramvaiul a deraiat.
Autoturismul Audi, cu număr de înmatriculare din Brăila, a lovit frontal tramvaiul, avariându-l serios la unul dintre faruri, apoi s-a oprit direct într-un stâlp de electricitate.
Incidentul s-a întâmplat în zona „Lebăda” – Kaufland, de pe Calea Aurel Vlaicu.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță, care a acordat îngrijiri medicale celor doi tineri aflați în autoturism, de 19 și 22 de ani. Ambii bărbați au suferit policontuzii, dar au refuzat să fie transportați la spital.
Poliția face cercetări cu privire la modul în care s-a produs accidentul.
UPDATE
IPJ Arad informează că polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați, la data de 7 iunie 2025, despre un eveniment rutier, fără victime. Impactul a avut loc între un autoturism care se deplasa pe Calea Aurel Vlaicu și ar fi efectuat o manevră de întoarcere, condus de un tânăr de 22 de ani, din județul Brăila, și un tramvai, condus de un arădean de 47 de ani.
În urma impactului, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
Testarea preliminară a indicat că niciun conducător de vehicule implicat nu era sub influența alcoolului și/sau altor substanțe.
Citește și:
De la un pui de rață… Accident spectaculos între două localități din județul Arad
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este