vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pe jos sau ascunși printre mărfuri, 13 migranți au fost prinși la granița cu Ungaria în timp ce încercau să ajungă ilegal în țara vecină

    de Special Arad | 16 aprilie 2021, 1:47 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat   În ultimele 24 de ore, treisprezece cetăţeni străini care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare, respectiv pe jos, au fost depistati de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac II.

    În data de 15.04.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de doi cetățeni bulgari. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilier și granule din plastic pentru societăţi din Germania și Marea Britanie. Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi, ascunși printre marfa transportată, opt cetăţeni străini.
    În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.

    Azi dimineață, în jurul orei 04.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, cinci persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Maroc cu vârste cuprinse între 4 luni şi 35 de ani.

    În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.