vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Paul Alex, ospătarul de la restaurantul arădean „Transilvania”, a murit pe litoralul românesc

    de Special Arad | 30 august 2018, 11:51 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Un tânăr arădean de 31 de ani, care lucra ]n timpul sezonului estival la un bar pe o plajă din Constanța, a murit ieri în apă, potrivit stirileprotv.ro. Paul Alex (așa cum figureză pe pagina personală de Facebook) a lucrat ca ospătar și la restaurantul arădean „Transilvania”.

    Bărbatul, care se pare că băuse, a vrut să facă o baie în mare şi a sărit de pe un dig. După săritură, trupul său a fost zărit plutind pe mare de mai mulţi turişti, care au alertat autorităţile.

    Zeci de minute s-au chinuit salvamarii şi medicii să-l resusciteze, în zadar.

    Bărbatul de 31 de ani, din Arad, le-a spus colegilor că vrea să facă o baie în mare. Iniţial, a coborât de pe stabilopozi şi a intrat în apă, înotând câteva minute. Apoi s-a întors, s-a urcat din nou pe stabilopozi şi a plonajat în mare. Atunci, se pare, s-a produs nenorocirea.

    „Se spune că a sărit de acolo de pe dig şi că la un moment dat pescarul acela la care şi-a lăsat hainele şi telefonul l-a văzut pe undeva plutind în derivă şi a anunţat salvamarul şi 112”, spune un martor.

    Cei de la ambulanţă s-au chinuit zeci de minute să-l aducă la viaţă pe tânăr, dar nu au mai avut ce să facă. Medicii nu exclud ca tânărul să fi consumat alcool înainte de a intra în mare. Căzătura cu capul, pe stabilopozi, i-a fost, se pare, fatală.

    Dumitru Zgomă, şef Serviciu Salvamar Constanța: „Celor de la beach bar le-a spus că vrea să se ducă să sară de pe dig, să facă o baie, asta cu vreo 30-40 de minute înainte să îl găsească salvamarul. Din spusele medicilor, gâtul nu este în regulă, l-au controlat. Tot medicii mi-au spus că mirosea a alcool. Deci a sărit într-o zonă nesupravegheată, este interzis săritul şi înotul în zona digului.”

    Potrivit autorităţilor de pe litoral, acesta este al 26-lea deces prin înec în Marea Neagră, de la începutul sezonului estival.

    Sursa: stirileprotv.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.