Patru tineri au murit, în Olt, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de un camion
Patru tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, au murit, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident produs pe DN65, în județul Olt. Potrivit polițiștilor, o mașină a pătruns pe contrasens și a intrat într-un camion.
„În urma cercetărilor la locul producerii accidentului, polițiștii Serviciului Rutier au stabilit faptul că un bărbat, de 24 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65, ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 58 de ani, din orașul Balș”, a transmis Poliția Olt, potrivit stiripesurse.ro.
Șoferul camionului nu consumase alcool și a fost dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Citește mai multe cu un singur click aici: stiripesurse.ro.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)