marþi, 3 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Patru șoferi români sunt cercetați pentru trafic de migranți. Aceștia au fost descoperiți la vama Nădlac

    de Special Arad | 24 martie 2022, 11:08 AM | Știri Arad

    0

    (foto: politiadefrontiera.ro)

    Comunicat. În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi în două autoutilitare şi un autocamion, treizeci și opt de cetăţeni din Turcia, Siria, Sri Lanka și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Şoferii mijloacelor de transport, patru cetăţeni români, sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale care se impun.

    În data de 23.03.2022, in jurul orei 19.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români, în vârstă de 33 ani, respectiv 42, aflați la volanul a două autoutilitare înmatriculate în România.

    În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijloacelor de transport, poliţiştii de frontiera au identificat două spaţii special amenajate între compartimentul pentru marfă și bancheta din spate a habitaclului destinat persoanelor.

    In interiorul celor două compartimente au fost descoperiţi ascunşi șaisprezece cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, care au intrat legal în ţară în baza documentelor personale.

    Câteva minute mai târziu, la același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat în vederea efectuării formalităţilor, pentru a ieși din țară, un cetățean român aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Italia, însoțit de un cetățean din Sri Lanka.

    În baza analizei de risc a fost efectuat controlul fizic asupra autoturismului, iar în interiorul acestuia au fost descoperite bagajele și documentele de identitate ale persoanelor ascunse în cele două mijloace de transport mai sus menționate.

    Astăzi dimineață, la acelaşi punct de trecere a frontierei, polițiștii de frontieră arădeni au efectuat controlul amănunțit unui ansamblu rutier, înmatriculat în România, fără încărcătură, condus de un cetățean român, în vârstă de 38 de ani.

    În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în partea din față a semiremorcii, într-un loc special amenajat (perete dublu), douăzeci și două de persoane. La cercetări, colegii noștri au stabilit că persoanele în cauză sunt cincisprezece cetățeni din Turcia, șase din Siria și unul din Irak, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani.

    În ambele cazuri polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru nerespectare regimului juridic al frontierei de stat de către persoanele depistate ascunse, iar șoferii care au sprijinit grupurile de migranţi sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.