Patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite într-un accident pe DN 7

Patru persoane, printre care şi un copil de 11 ani, au fost rănite sâmbătă dimineaţa într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN 7, pe raza localităţii hunedorene Leşnic.
Din primele verificări ale poliţiştilor, accidentul s-a produs pe fondul oboselii la volan, după ce maşina în care se aflau victimele, condusă de un bărbat din Buzău, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în decor. Cei patru se îndreptau spre graniţa de vest pentru că doreau să ajungă în Italia.
„Primele verificări arată că şoferul unui autoturism, în vârstă de 32 de ani, din Buzău, pe fondul oboselii la volan, ar fi părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara acesteia’‘, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Laura Bradu.
Victimele accidentului au suferit mai multe traumatisme şi au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, pentru îngrijiri medicale, a informat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.
Astfel, copilul de 11 ani prezintă o fractură la glezna dreaptă, două femei, cu vârstele de 29 şi 55 ani, au suferit mai multe contuzii toracice şi escoriaţii, iar şoferul maşinii prezintă un traumatism cranian şi diverse contuzii. Victimele au fost aduse la Urgenţă în stare stabilă, conştiente.
Pe numele şoferului, poliţia va întocmi un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Comentariile portalului
A furat dar a și făcut .... imbecilitatea asta, bună pentru profilul de fraier și slugă, a fost dusă la o dimensiune concretă (din meandrele demenței penelisto-pesediste). Delir dement (...)
da da a spus falca ca va pune un sac de cartofi la primarie si aradenii il vor vota...vad multi aici care ii spun lui bibi ca nu va (...)
Si bl A1-3 este de 2 ani în reabilitare cu aceeasi firma. Nici la noi nu au mai venit de jumatate de an