Patru mașini implicate într-un accident în urma căruia un tânăr de 31 de ani a murit! „Totalul e de șapte victime”





Un tânăr de 31 de a murit, iar alte șase persoane au fost rănite ușor în urma unui grav accident rutier petrecut sâmbătă dimineață, pe DN 19, Oradea – Satu Mare, în localitatea Roșiori.
„Pompierii au procedat la evacuarea unei victime rămase captive în unul din autoturismele avariate. Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale care au efectuat manevre de resuscitare, acesta aflându-se în stop cardio-respirator”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, maiorul Camelia Roșca.
Dr. Hadrian Borcea, șeful Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean, și al SMURD Bihor, a precizat că, în total, accidentul s-a soldat cu șapte victime.
Comentariile portalului
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)
De ce să întreb? Se vede cu ochiul liber ce a făcut. Că o fi fost dur, asta e. Ați condus mulți oameni și ați fost (...)
Raluca dă clasă multora în materie de jurnalism, așa că nu mă supăr deloc să primesc lecții de la ea. Dar tot Raluca dă clasă unora ca (...)