joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Patru arădeni s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinși cu peste două mii de petarde de vânzare

    de Special Arad | 17 decembrie 2018, 11:46 AM | Știri Arad

    0

    Comunicat. Polițiștii arădeni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe acțiuni pe raza municipiului și județului, pentru depistarea celor care nu respectă legislația privind comercializarea materialor pirotehnice.

    Astfel, în Piața Fortuna din municipiu, a fost depistat de polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu un bărbat de 42 de ani, din Arad, în timp ce oferea spre comercializare, fără drept, 1.447 petarde și materiale pirotehnice de diferite tipuri și mărci.

    Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat o femeie de 47 de ani și un bărbat de 32 de ani, ambii din Arad, în timp ce ofereau spre comercializare în Piața Mihai Viteazul 600 de petarde de diferite tipuri și mărci, fără a îndeplini cerințele legale .

    Pe raza localității Sântana a fost depistat un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate, în timp ce comercializa în piața agroalimentară, fără drept, 36 de bucăți material pirotehnic.

    Cele 2.083 de petarde au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, pe numele celor depistați fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu materiale pirotehnice, fără drept, conform Legii 126/1995, R.

    Acțiunile efectuate de polițiști în baza planului de acțiune „Foc de artificii” vor continua în perioada următoare, atât în municipiu cât și în județul Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.