Patronul Falcă îi cere primarului Falcă să-i dubleze numărul de apartamente dintr-una din multele clădiri pe care le deține în Arad





Se împlinesc aproape un an și nouă luni de când Special Arad a publicat investigația privind averea nedeclarată a primarului Gheorghe Falcă. Scriam atunci, în două articole intitulate Milionarul de la Primăria Arad – averea nedeclarată a lui Gheorghe Falcă (I), respectiv Milionarul de la Primăria Arad și marea oală cu rahat penal care nu a dat încă în clocot (II), cum primarul Gheorghe Falcă își ascundea mare parte din avere de ochii lumii, mare parte din aceasta aflându-se în proprietatea firmei S.C. PRO ARHITECTURA S.R.L., firmă ai cărei acționari sunt Gheorghe Falcă (45%) și soția acestuia, Ela Falcă (55%).
Una dintre multele clădiri pe care familia Falcă le deține în Municipiul Arad, prin PRO ARHITECTURA, este cea aflată pe strada Ludovic Szantay, la numărul 10. Clădirea în cauză are în acest moment 8 apartamente, din care 7 sunt ale familiei Falcă.
Dar să reamintim cum a intrat familia Falcă în posesia acestei clădiri. Gheorghe și Ela Falcă au cumpărat clădirea în anul 2008, atunci când prețurile imobilelor explodaseră, cu aproximativ 130.000 de euro pe care i-au luat împrumut de la mama Elei, Lucia Seculici. Clădirea a fost cumpărată de Gheorghe Falcă și Ela Falcă de la o anumită Iacob Cristina Mirela Eugenia, aceasta obținând casa în baza Legii 10/2001, în 21.06.2004, la exact 15 zile după ce Gheorghe Falcă ajunge primar al Aradului. Și… să nu uităm că e important tot în 2008, după ce soții Falcă au cumpărat clădirea, au revândut-o firmei PRO ARHITECTURA.
Acum S.C. PRO ARHITECTURA S.R.L. (care deține 7 apartamente), adică patronul Gheorghe Falcă, cere primarului Gheorghe Falcă să aprobe recompartimentarea clădirii de pe Szantay. Adică să facă din 8 apartamente (7+1)… să facă 15 apartamente (14+1). Proiectul de hotărâre va fi pus sub nasul consilierilor locali (adică tot lui Gheorghe Falcă), spre aprobare, în ședința de pe 13 noiembrie.
În continuare puteți studia și proiectul de hotărâre la care facem referire în acest articol:
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)