Pasionații de știință, chimie și fizică vor avea și în acest an „Noaptea Cercetătorilor Europeni” la Arad





Noaptea Cercetătorilor Europeni vă aduce simultan, pe 27 septembrie, cel mai mare laborator de cercetare în București și în alte 20 orașe partenere, se arată într-un comunicat de presă. Ca în fiecare an, evenimentul va fi organizat la Arad la Atrium Mall, între orele 17:00 și 22:00.
Cei mici vor avea ocazia să experimenteze cot la cot cu oamenii de știință, să vadă ce se ascunde în spatele celor mai fascinante fenomene naturale și, de ce nu, să afle dacă în viitor vor putea și ei să îmbrace uniforma cercetătorilor.
Cei mari vor putea și ei să pătrundă în fascinanta lume a prezentărilor laboratoarelor de chimie și de fizică, și nu numai, unde se vor prezenta explicații științifice pentru lucruri aparent simple sau inexplicabile și vor descoperi soluții pentru cele mai comune problemele cotidiene. În plus, vor avea ocazia să se retrăiască amintirile din laboratorul de chimie din anii școlii, având posibilitatea să se joace din nou cu eprubetele pline de „substanțe magice”.
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Proiectul se adresează minţilor curioase și tinerilor care doresc să înceapă o carieră în cercetare, oferind o mare varietate de activităţi ştiinţifice şi educative.
Organizatorii locali ai evenimentului sunt Universitatea „Aurel Vlaicu”, Inspectoratul Școlar Județean, Atrium Mall, Primăria Municipiului Arad și Centrul Cultural Județean Arad.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este