Parteneriat între CNAIR și Consiliul Județean Arad, pentru realizarea drumului de legătură dintre autostradă și viitorul expres Arad – Oradea
Consiliul Județean a realizat deja un studiu de fezabilitate ca prim pas necesar realizării drumului de centură care să lege autostrada cu viitorul drum expres Arad – Oradea, iar pentru a putea duce mai departe proiectul consilierii județeni au aprobat astăzi realizarea unui parteneriat între instituția locală și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
În urma acestui parteneriat, Consiliul Județean va avea posibilitatea în viitorul apropiat să solicite finanțare nerambursabilă pentru realizarea proiectului tehnic și inclusiv pentru execuția lucrărilor.
Drumul acesta de legătură va deveni practic un al doilea inel de centură al municipiului (cu traficul către Zimandcuz), complementar centurii Aradului care devine acum completă odată cu finalizarea lucrărilor la un pod nou peste Mureș, între Vladimirescu și Fântânele.
În ceea ce privește podul peste Mureș menționat, proiectul este pe ultima sută de metri. Amintim că săptămâna trecută Direcția Regională de Drumuri și Poduri a realizat teste la rezistența podului, pentru a verifica conformitatea acestuia cu cerințele proiectului. Mai multe detalii aici: Se testează capacitatea portantă a noului pod peste Mureș, din cadrul centurii de Est a Aradului · Special Arad.
De asemenea, în aceeași ședință s-a votat și reactualizarea devizului general pentru modernizarea drumului județean dintre Lipova și limita județului cu județul Timiș, întrucât documentul era realizat în 2022 și astfel a fost nevoie să se aducă calculele la zi, pentru a putea continua demersurile în vederea implementării proiectului.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)