Parlamentul a adoptat Codul de procedură penală. Lista amendamentelor





Într-o singură zi, Codul de procedură penală a trecut de Camera Deputaţilor. A fost din nou avizat de Comisia Iordache şi a primit, apoi, 175 de voturi „pentru” în plen. Dintre cei 108 deputaţi ai Opoziţiei, doar 78 au fost în sală şi au votat „împotrivă”. Pentru ca procedura să fie efectuată, programul Camerei Deputaţilor a fost prelungit, luni seară, până aproape de ora 22:00. Legea urmează să ajungă la preşedintele Klaus Iohannis, pentru promulgare. Ar putea, totuşi, să facă un ocol pe la Curtea Constituţională. PNL şi USR au anunţat că vor face sesizări.
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat, luni seară, după votul dat de plenul camerei Deputaţilor proiectului PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală, că vor fi greu de evaluat consecinţele, fiind „create condiţii să scape nu doar coruptii, ci şi violatorii sau criminalii”.
LISTA AMENDAMENTELOR:
Printr-un amendament aprobat s-a stabilit că absenţa nejustificată a avocatului nu poate să atragă consecinţe juridice în privinţa inculpatului.
Membrii comisiei au admis şi un amendament potrivit căruia în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială.
Conform prevederilor adoptate, măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate dacă există probe sau indicii temeinice că bunurile în cauză au fost obţinute din activităţi infracţionale.
Măsurile asigurătorii nu pot depăşi o durată rezonabilă şi vor fi revocate dacă această durată este depăşită sau dacă temeiurile avute în vedere la luarea lor nu mai subzistă.
Un alt amendament stipulează că, la verificarea în cursul judecăţii, dacă se constată că actele sau probele efectuate sau administrate în cursul cercetării penale sunt lovite de nulitate, acestea sunt eliminate din cauză, indiferent de soluţia pronunţată în cursul verificării prealabile.
De asemenea, printr-un alt amendament al PSD admis s-a stabilit că recursul în casaţie în favoarea inculpatului poate fi declarat oricând.
sursa: digi24
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)