Parisul, atacat din nou! Două persoane au fost rănite, dintre care un polițist
Două persoane, dintre care un poliţist, au fost rănite duminică dimineaţă într-un atac armat în Paris, în apropiere de Champs-Elysées, cauzele atacului rămânând necunoscute momentan, potrivit serviciului de pompieri din capitala franceză, relatează Le Figaro.
„Un bărbat de 32 de ani, grav rănit, care reprezintă o urgenţă absolută, a fost transportat la spitalul Bichat”, a declarat Eric Moulin, purtătorul de cuvânt al serviciului de pompieri din Paris.
Al doilea rănit, un poliţist de 40 de ani, a fost evacuat din zonă şi nu a necesitat transport medical, alegându-se cu răni uşoare.
Incidentul a avut loc în arondismentul al VIII-lea, în apropierea mai multor cluburi de noapte din zona Champs-Elysées.
Cauzele incidentului armat rămân momentan necunoscute.
sursa: Mediafax


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)