Un angajat al unei bănci din Lugoj a descoperit luni după-amiază pe biroul său un dispozitiv care seamănă cu o grenadă. Anagajatul băncii a alertat firma de securitate, iar agenții acesteia au alertat Poliția. Toate forțele din Lugoj au fost alertate, circulația fiind închisă pe trei străzi din centrul orașului. Pompierii au asigurat zona în eventualitatea unei deflagrații, iar forțele de ordine de la Lugoj așteaptă intervenția geniștilor, care trebuie să vină de la Timișoara. Reprezentanții IPJ Timiș au declarat pentru PRESSALERT.ro, la ora alertei, că o echipă de pirotehniști este în drum spre locul incidentului și că nu pot confirma că este vorba de o grenadă.
După o descindere ca-n filme la fața locului, poliţiştii au stabilit că obiectul suspect este din cauciuc şi nu reprezintă niciun fel de pericol, fiind folosit pentru curăţarea imprimantelor.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.