Panică la Festivalul Mamaia Copiilor. S-a rupt scena cu toți copii pe ea, chiar în momentul premierii | Video





Între 10 și 14 iulie a avut loc, la Constanța, Festivalul Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor 2018, unde copiii au putut să-și arate talentul muzical. Toate bune și frumoase până în seara de gală, când s-a rupt scena de la Festivalul Mamaia Copiilor, creându-se panică atât în rândul copiilor, cât și al părinților, care priveau neputincioși, scrie Libertatea.
În momentul în care Diana Dumitrescu, cea care a prezentat festivalul, a anunțat și ocupanții locului I, scena a cedat, semn că organizatorii nu au luat niciun pic în calcul urcarea mai multor copii în același timp. Din fericire, actrița, care nu este la primul festival pe care-l prezintă, nu și-a pierdut cumpătul și a încercat să-și păstreze calmul, deși era vizibil afectată, tocmai pentru a nu-i speria și mai tare pe copii.
„Haideți, vă rog frumos, să încercăm să luăm un minut de publicitate până reparăm scena. Eu o să înot probabil până în spate. Ploaia a afectat, din păcate, scena, nu am știut ce se întâmplă, pentru că este acoperită. Toți copiii sunt bine? Toată lumea mâna sus dacă este bine. Gălăgie că sunteți bine. Bravo!”, a încercat Diana Dumitrescu să remedieze situația.
Comentariile portalului
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)
Foarte bine fac ca nu strica banii pe prostii
Poate iese pista stramba, ca podul de pe Saguna.