Pandurii își menajează titularii la Arad! Debutează Săpunaru





Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a declarat în cadrul unei emisiuni tv la SPORT.RO că Pandurii Târgu Jiu este interesată de Cupa României şi doreşte calificarea în faza următoare a competiţiei.
„Jucăm în Cupa României pe stadionul Motorul din Arad, e un meci interesant, cu o echipă de tradiţie din fotbalul românesc. Am fost avertizati că nu va fi un meci uşor, UTA are o serie de jucători foarte interesanţi dar pe noi ne preocupă această competiţie şi vrem să câştigăm. E adevărat că suntem deja cu gândul la meciul de sâmbătă cu CSU Craiova, la derbiul Olteniei,pentru că, nu-i aşa, sâmbătă fierbe Oltenia! Nu putem să nu ne gândim că jucăm cu Craiova după meciul cu UTA, de aceea Edi Iordănescu va aborda meciul cu o serie de jucători care au acumulat mai puţine minute până acum în campionat dar sunt jucători buni care fac parte din lotul nostru”, spune Răducan.
„E un joc pe care îl abordăm cu maximă seriozitate. Fără doar și poate ne propunem să mergem mai departe. Vom miza pe sistemul de rotație, apar jucători noi în primul 11, dar și în lot. L-am luat de la Pandurii 2 pe pe Mărgărit, încă nu sunt decis cu cine voi începe. UTA este un adversar care traversează o formă bună în Liga 2-a, au și ei moralul bun. Știu că există un interes mare la Arad pe marginea acestui meci. Tot așa am înțeles că terenul este de o calitate submediocră. Cristi Săpunaru este în lot, e posibil să și debuteze, vedem dacă la început sau pe parcursul jocului”, spune Edi Iordănescu, antrenor Pandurii.
UTA – Pandurii Târgu Jiu se joacă astăzi, de la ora 16:00, pe stadionul Motorul din Arad, în cadrul şaisprezecimilor Cupei României Timişoreana.
Comentariile portalului
Sigur, România Film! Oculta, reptilienii și Sistemul🤣
Daca ia 60% se scrie cu 2 i🤣
E ca și luată tara înapoi!🤣