Drumul Pâncota-Seleuş a devenit mai celebru decât orice autostradă nefăcută din România. Înainte de toate, fiindcă locuitorii din zonă s-au trezit aproape peste noapte că asfaltul a fost decopertat pe ambele sensuri de circulaţie, pe toată distanţa de câţiva kilometri. Drumul a stat aşa, spart, mai bine de-o săptămână. Nici ţipenie de muncitor, ori de vreun utilaj. Doar praful de pe drum şi pulberea în care se spărgeau maşinile care era musai să treacă pe-acolo. După aceea s-a început împrăştierea unei pietre care făcea atât de mult praf, încât câmpurile din jur îmbătrâneau văzând cu ochii. Locuitorii de pe strada principală din Seleuş şi-au cumpărat furtune cu care udau drumul ce le despică comuna prin centru, ca să nu le intre praful prin curţi şi case. Un singur cilindru compactor bătucea piatra albă ca şuviţele unuia îmbătrânit prea devreme de nervi. Nici o tablă care să informeze durata lucrărilor, executantul, proiectantul şi finanţatorul. Despre finanţator am aflat repede cine e, fiindcă lauda de sine e bună când se întâlneşte cu oamenii politici. Deci, Consiliul Judeţean Arad. Surle, trâmbiţe, că va fi şi se va povesti. Proiectantul am aflat că ar fi o firmă intitulată SC Drumcons SRL, iar executantul SC Intermed Utilaj SRL. Durata lucrărilor a rămas secretă.

În atmosfera asta idilică, am primit la redacţie o scrisoare de la un specialist în lucrări la drumuri şi poduri, inginer ca formare. Din scrisoare am aflat ce categorii de lucrări s-au executat la acest drum celebru: s-au realizat casete, adică lărgiri ale drumului; s-a frezat stratul asfaltic; s-a încercat repararea degradărilor, dar nu în totalitate; s-a aşternut un strat de piatră spartă, de grosime, circa 15 cm. Problema cea mare se pare că ar fi cu această piatră, ale cărei caracteristici nu ar recomanda-o pentru drumuri, fiindcă nu ar asigura rezistenţa pe termen lung. Se rupe şi sub cilindru compactor şi sub traficul viitor. Aceeaşi piatră nu ar rezista la trafic greu şi nici la variaţiile de temperatură şi umiditate ale anotimpurilor. S-ar părea că nici granulaţia nu ar fi în concordanţă cu standardele în vigoare. Apoi, în zona casetelor (lărgirilor) nu se observă stratul de balast, a cărui prezenţă ar fi obligatorie sub stratul de piatră spartă. Omul propunea efectuarea unor măsurători urgente de portanţă şi realizarea straturilor de balast şi piatră spartă obligatorii.

Nefiind specialişti, dar având nişte lovituri încasate în maşină de la piatra ce se spărgea sub cauciucuri, ne-a dus să întrebăm la sursă. Mă rog, surse.

La proiectant a decurs repede, fiindcă n-am găsit pe cineva cu care să discutăm.

Prin urmare am bătut la cealaltă uşă, la executant. Un domn inginer Popovici, destul de amabil, ne-a spus franc că piatra se sparge, într-adevăr foarte uşor, fiind o gresie cuarţoasă, dar care corespunde Caietului de Sarcini. Fiindcă în Caietul de Sarcini al Consiliului Judeţean se cere piatră spartă, fără să se specifice de care. Domnul Popovici ne-a mai spus că piatra provine din cariera proprie, care este situată în localitatea Dud. „O să ţină 20 de ani, vă asigur fiindcă am mai făcut drumuri cu piatra asta”, ne-a mai spus inginerul Popovici, după care ne-a dat asigurări că au fost realizate testele de portanţă şi piatra corespunde standardelor în vigoare. „E adevărat că face mult praf, dar asta nu înseamnă că nu este corespunzătoare. Oricum, de mâine începem turnarea asfaltului”, a încheiat inginerul Popovici.

Ce dracu’ o fi gresia, ne-am întrebat ca nişte neştiutori? Păi e o piatră sedimentară, rezultată prin cimentarea nisipurilor, de-a lungul timpului. Şi iată ce am găsit despre acest tip de piatră: „Rocile sedimentare se caraterizează printr-o porozitate ridicata si o stratificație pronunțată, cu textură neuniformă, cu pori sau fisuri și cu un conținut de minerale instabile,  ceea ce face ca rezistențele mecanice să fie reduse și să difere dupa direcția solicitării.” Sursa este una academică, adică un studiu de inginerie în domeniu.

După ce i-am promis că o să-l căutăm şi după 20 de ani, dar şi între timp, am bătut la uşa finanţatorului, respectiv Consiliul Judeţean Arad.

La Consiliul Judeţean s-a făcut niţică vâlvă prin biroul care se ocupă cu administrarea drumurilor judeţene, fiindcă nu se ştia dacă este voie să ni se spună ceva, fără acceptul Biroului de presă. Am explicat că ne interesează informaţii tehnice, iar Biroul de Presă nu ar avea răspunsurile de care aveam nevoie. Prin urmare ni s-a mărturisit, sub pretenţia respectării anonimatului, că piatra care a fost pusă pe drumul Pâncota-Seleuş este conform standardelor în vigoare, adică SR EN 13242. Aşa am mai aflat că standardele de după 2003 diferenţiază pietrele doar după caracteristicile mecanice şi fizice, nu şi după alte criterii, cum ar fi compoziţia. Cică, în Caietul de Sarcini s-ar specifica o garanţie de 4 ani pentru acest drum, după finalizarea execuţiei.

Însă, am aflat alte informaţii interesante, care nu mai erau neapărat tehnice. Ni s-a spus că proiectantul stabileşte preţul pentru orice tip de execuţie, iar Consiliul Judeţean ar fi obligat să respecte acel preţ de cumpărare a serviciilor. Cum, obligat? De către cine? Am tot căutat prin legislaţie dar nu am găsit obligaţia asta printre cele ale unui Consiliu Judeţean. Poate n-am căutat noi cum trebuie.

După ce ni s-a spus că există rapoarte despre efectuarea lucrărilor, că nimeni nu lucrează de capul lui, am aflat că originea acestor reclamaţii privind calitatea lucrărilor la drumurile judeţene ar fi un control al Curţii de Conturi efectuat acum doi ani. Cum? Deci din cauza unui control care ar fi sesizat nişte nereguli în finanţările Consiliului Judeţean Arad, acuma plouă cu reclamaţii? Interesant.

Însă, în final, am obţinut o altă motivaţie a acestor reclamaţii, tot din biroul care se ocupă cu drumurile judeţene. Constructorii sunt cei care se pârăsc între ei pentru proasta execuţie a lucrărilor, în funcţie de partidul politic din care fac parte, ori pe care îl susţin financiar!

Cum ar veni, drumul Pâncota-Seleuş ne-a dus direct la următoarea concluzie: lucrările la drumurile judeţene sunt efectuate de firme care câştigă licitaţii în funcţie de partidul care decide, după care sunt reclamate de firmele care susţin partidul care se află în opoziţie. Noi aşa am înţeles, chiar de la Consiliul Judeţean. Sau, nu chiar, fiindcă e doar un birou?