joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pacientă de 240 kilograme, ținută pe jos 17 ore la un spital, refuzată apoi de alte trei spitale!

    de - | 23 aprilie 2023, 6:11 PM | Naţional

    0

    O pacientă de 240 de kilograme a fost ținută întinsă pe jos, mai bine de 12 ore, la secția de Primiri Urgențe a Spitalului din Dorohoi. Unitatea medicală nu avea un pat special și nici aparatură pentru pacienți cu obezitate morbidă.

    Pacienta care a fost refuzată de trei spitale a fost ţinută într-o autospecială de pompieri mai bine de patru ore. A fost nevoie de intervenţia managerului spitalului ca pacienta să fie internată, notează Monitorul de Botoșani.

    Familia femeii a declarat că aceasta ar fi început să ia foarte mult în greutate de aproximativ două luni. Din acest motiv până şi deplasarea prin casă îi era dificilă şi o făcea cu ajutorul unui cadru. Joi, aceasta a încercat să se deplaseze până în baia apartamentului în care locuieşte. Pentru că s-a sprijinit pe cadru prea tare, acesta a cedat, iar femeia a căzut în genunchi pe gresie.

    După câteva ore aceasta a fost găsită de către o rudă, care i-a anunţat fiul. De acolo au început chinurile pentru toţi cei implicaţi în caz.

    M-a sunat sora mea și am venit repede acasă. Ne-am chinuit să o ridicăm, dar nu am putut. Așa că am hotărât să sunăm la 112. După vreo jumătate de oră a venit salvarea și au zis că nu au ce să facă, pentru că e prea grea”, a povestit fiul femeii.

    Ulterior au apelat la pompieri, care au trimis de la Botoşani Autospeciala de Transport Personal şi Victime Multiple (ATPVM). Este singurul mijloc de transport care poate duce persoane supraponderale din tot judeţul, notează sursa citată.

    Personalul de la Urgenţe ar fi avut o atitudine agresivă cu familia şi pacienta încă de la început.

    Doamna doctor nici nu a venit să o vadă, să o consulte, absolut nimic. Am auzit de pe hol că tot vorbea la telefon și explica. La un moment dat a venit pe hol și ne-a zis că «doamnă ne pare rău, dar nu avem ce să-i facem», că trebuia să o aducem de mai demult. Ne-a zis să o luăm acasă. Am refuzat așa ceva pentru că până dimineață putea să moară. Am întrebat-o de ce nu o ia la Iași și mi-a zis că fără investigații nu se poate. Abia la ora 20.00 au venit și i-au luat sânge. După aproape 2 ore, după insistențele mele. Pacienta a stat până pe la ora 23.30 în salvare. Ni s-a zis că nu au paturi, aparate cu ce s-o ridice, cu ce să-i facă raze, etc. Ne-au zis că nu o primește nicăieri. I-am zis doamnei doctor:«ce ar trebui să fac? Să semnez să o iau acasă să moară?». Înainte să spunem că nu mai este nicio posibilitate haideți să facem ceva”, a mai spus ruda femeii.

    Ulterior, aceştia au şi înregistrat medicul de gardă, care le reproşează că „fac mofturi”.

    Faceţi mofturi la spital. Eu nu pot să aduc saltea de la mine de acasă. Nu o primeşte nimeni, nici Arafat nu o ia. Nu moare acum, când o să dea Domnu”, le-a spus cadrul medical.

    A fost nevoie de intervenţia telefonică a managerului spitalului, care a insistat ca pacienta să rămână în spital peste noapte, astfel ca şi autospeciala de pompieri să poată pleca, după ce a fost reţinută aproape şase ore în total.

    Reprezentanţii Spitalului Dorohoi au încerca să o trimită pe femeie spre spitale mai mari, care, teoretic, ar fi avut dotări mai bune, dar au fost refuzați.

    Citește mai multe detalii cu click aici

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.