Ovidiu Hațegan a arbitrat primul meci după infarctul suferit în luna ianuarie a anului trecut





Arbitrul arădean Ovidiu Hațegan, în vârstă de 42 de ani, a revenit pe teren la un an și trei luni distanță de la infarctul pe care l-a suferit la data de 28 ianuarie 2022. El a arbitrat în această dimineață un meci al echipei UTA contra juniorilor din academia clubului.
Hațegan a fost invitat la meciul-școală dintre echipa de seniori și cea U18 a lui UTA, iar anunțul a fost făcut chiar de către oficialii clubului pe social media.
„Echipa de seniori a disputat astăzi un joc școală cu echipa U18 a clubului. Partidă a fost oficiată de Ovidiu Hațegan, revenit pe gazon după o lungă perioadă.
Îi mulțumim că a răspuns pozitiv invitației noastre și ne bucurăm să-l revedem făcând ceea ce iubește”, este anunțul celor de la clubul UTA.
„A fost un joc școală astăzi, în familie, cu juniorii din academie în care am avut niște obiective pe care în mare parte le-am atins. Mă bucur și pentru Ovidiu Hațegan care și-a făcut un prim antrenament în calitate de arbitru. Mă bucur că l-am revăzut în iarbă pentru că e clar că nu e ușor să treci peste o astfel de problemă. A fost o adevărată plăcere să-l revedem acolo”, a comentat și antrenorul echipei UTA, Gyuszi Balint.
Hațegan a dat, în ianuarie, primele teste fizice, dar nu a forțat revenirea pe teren că mai așteaptă să facă o serie de analize care să-i certifice faptul că este din nou apt pentru meciuri oficiale. Momentan, Hațegan este implicat la partidele din campionatul României ca arbitru în camera VAR.
Comentariile portalului
acestea nu sunt dezbateri . SUNT circ la TV, balacareli, manipulari ordinare. Oamenii au parerea formata, nu mai au nevoie de asa ceva.
UTA este pe locul 4 , din primii 7 in play-off sunt 5 iar al 6-lea poate castiga play-out -ul, deci raportul nivel comision / nivel performanta cam dezonoreaza antrenorul si gasca conducatoare!
Observ multă frustrare în articolul dumneavoastră. Va scriu din diaspora. Nu sunt "dac liber". Totuși cred ca generalizarea dumneavoastră nu este de bun augur. Daca bine îmi amintesc, domnul (...)