miercuri, 3 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Oţelul vine la Arad cu un fotbalist calificat deja la Cupa Mondială din 2026!

    de Lucian Dănilă | 17 octombrie 2025, 8:10 AM | Sport

    0

    Oțelul vine la Arad cu un fotbalist care va fi prezent la Cupa Mondială din 2026. Joao Paulo, component al echipei gălăţene, a reuşit să scrie istorie alături de naţionala Capului Verde, care s-a calificat în premieră la turneul final la începutul acestei săptămâni.

    Luni seară, Capul Verde a obţinut o victorie clară, 3-0 în faţa celor din Eswatini, în ultimul meci al preliminariilor. Succesul a consfinţit o performanţă uriaşă pentru mica naţiune africană, care a câştigat Grupa D cu 23 de puncte, devansând selecţionata Camerunului – una dintre favoritele la calificare. Astfel, Capul Verde devine cea mai mică ţară calificată vreodată la un Campionat Mondial.

    Joao Paulo a fost titular în meciul decisiv, evoluând 86 de minute pe postul de fundaş stânga, într-o prestaţie solidă care a contribuit la siguranţa defensivă a echipei sale.

    Transferat la Oţelul Galaţi în vara acestui an, pe 1 iulie 2025, jucătorul din Capul Verde a semnat un contract valabil pe doi ani, venind de la Sheriff Tiraspol, formaţie cu care a cucerit Cupa Moldovei şi a bifat 19 apariţii în cupele europene.

    Duminică, 19 octombrie, de la ora 17:30, Oţelul va juca la Arad cu UTA Arad, în etapa a 13-a, iar Joao Paulo este aşteptat să revină în lotul condus de fostul antrenor al echipei UTA, cel care a promovat gruparea arădeană în prima ligă în 2020, Gyuszi Balint.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.