Otele, aproape de Premier League! CFR l-a luat gratis de la UTA și ar putea încasa peste 3 milioane de euro





Philip Otele a plecat în vara trecută de la UTA la CFR ca jucător liber de contract. Practic, nigerianul a semnat cu CFR încă din luna ianuarie a anului 2023, ceea ce a creat un adevărat scandal la gruparea arădeană.
După experiențele lui Denis Rusu și mai ales Roger la CFR, foarte puțin au fost cei care au crezut în șansele lui Otele de a se impune la gruparea clujeană. Însă cel mai mult în posibilitățile sale a crezut chiar el.
Otele nu doar că s-a impus la CFR, dar chiar a fost cel mai bun jucător al echipei din Gruia în acest sezon și este și golgeterul ei. Aceste evoluții au atras atenția mai multor cluburi, dar cel mai aproape de a obține semnătura lui este gruparea din Premier League, Brighton, echipă care l-a achiziționat și pe Adrian Mazilu de la Farul. Brighton este gata să plătească suma de 3,5 milioane de euro în schimbul fotbalistului care a jucat pentru prima oară în România la UTA.
Jurnaliștii de la Football Transfers anunță că oficialii lui Brighton i-au planificat deja viitorul fotbalistului de 24 de ani. Dacă transferul se va realiza, Otele va fi direct împrumutat la Union Saint-Gilloise, formația din Belgia alături de care colaborează în această privință.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)