Oscar Special: „Promising Young Woman” – Povești cusute cu ață roz

    de Iulia Notaros | 25 aprilie 2021, 11:41 AM | Film | Oscar Special | Topic special

    0

    (foto: Pedestrian TV)

    Mi-a plăcut mereu cuvântul struțocămilă, mi s-a părut o alăturare foarte potrivită de cuvinte pentru a descrie ceva foarte nepotrivit. Îmi și închipuiam animalul hibrid, oare capul e de cămilă, sau de struț, sau poate ar trebui să fie fix invers. Mare mi-a fost așadar dezamăgirea să aflu că struțocămilă vine pur și simplu din grecescul strouthokámilos, numele banal al struțului, minus cămila. De fapt, nu chiar, dar presimt că nimeni nu are chef de noi meandre lingvistice.

    Mai important e că pe cum avansam în povestea din „Promising Young Woman”, îmi tot venea în minte cuvântul. Ce gen de film ar fi acesta. Ce gen de film vrea să fie, și ce gen de film reușește să fie. În ce măsură sunt derapajele de gen intenționate și controlate, în ce măsură sunt, eventual, întâmplătoare sau fără un scop anume. Premisa e intrigantă, suntem deci pe teritoriul mystery: Cassie, tânăra femeie promițătoare din titlu, lucrează în mod inexplicabil într-un domeniu cam nepromițător, o cafenea mereu goală în care se servește zeama brună pe care americanii îndrăznesc să o numească cafea. Dezinteresul manifest al protagonistei pentru această nobilă profesie duce la niște scenete amuzante, virăm deci spre comedie. Când ne e lumea mai dragă, apare prințul cuceritor. Aici mă ia spaima, vai, un rom-com, stomacul meu rezistă la multe, dar nu și la așa ceva. Prințului i se scuipă rapid în cafea, o comedie romantică, dar neagră, așa mai vorbim.

    În paralel aflăm și despre ciudatul obicei al tinerei promițătoare de a merge seara în baruri și discoteci și a se face praf și pulbere. Cum adică ciudat, veți spune, toată lumea se face praf și pulbere în baruri, sau cel puțin în vremurile pre-covid se făcea. Ciudat este deci mai degrabă faptul că tânăra nu este deloc praf și pulbere. Dimpotrivă. Târâtă împotriva dorinței alter-ego-ului beat prin apartamentele unor indivizi dubioși, Cassie devine perfect lucidă, cum fusese de fapt tot timpul, și le ține un mic discurs pedagogic despre ce gunoaie de oameni sunt. Scenele funcționează eficient în economia filmului, dar devin deplasate dacă le pui în contextul realității. Cassie are un caiet întreg, în nuanțe de roz si albastru bombon, cu liniuțe pentru toți porcii demascați. O moralistă în serie cu metodele unui criminal.

    Culorile purtate și preferate de Cassie nu sunt întâmplătoare: varianta electrică a rozului te duce cu gândul la comediile cu adolescente gen „Fete rele” sau la Britney în etapa ei timpurie (o prelucrare ușor hitchkockiană a melodiei „Toxic” va avea un rol important spre finalul peliculei). Varianta palidă a rozului, alături de alte nuanțe pastelate se asociază unor imagini idilice ale sudului american luxuriant, acel American Gothic revizitat și de Sofia Coppola în „Sinuciderea fecioarelor”. O perucă multicoloră o omagiază pe Harley Quinn – filmul este de altfel produs de Margot Robbie, care o joacă pe Quinn în două dintre filmele recente ale francizei DC.

    Elementul comun al tuturor reperelor de mai sus e imaginea femeii ca nebună (sau, ne-bună) atunci când nu se conformează așteptărilor societății patriarhale. Femeia ca nebună, dar și femeia ca victimă neajutorată, pradă unor forțe mult prea puternice, cu care, chiar dacă realizează pericolul, nu este în stare să lupte. Intenția regizoarei Emerald Fennell este de a întoarce lucrurile puțin, sau puțin mai mult, pe dos. Misiunea e grea și plină de capcane, de aici vin și derapajele de gen și unele momente mai puțin credibile sau prea didactice din scenariu. Fennell vrea să facă foarte multe lucruri, și vrea să le facă pe toate deodată. E însă foarte bine că le face, dacă tot vine vorba despre societatea patriarhală, știm povestea cu femeile care se autoflagelează când nu le iese ceva fix perfect, pe când, dacă e vorba doar de lumea filmului, bărbații ne bombardează cu tot felul de orori cinematografice de mai bine de un secol, și niciunuia nu i-a trecut prin cap să se simtă vinovat pentru rateurile celorlalți.

    Departe de a fi o capodoperă, „Promising Young Woman”, în toată stranietatea lui bifează cel puțin două categorii: e un film care te ține în priză și te surprinde (nu spun nimic despre genul final spre care virează, că nu-mi place să le stric oamenilor experiența filmului cu spoilere) și e un film care abordează o temă extrem de spinoasă într-o formă comestibilă și pentru cei care nu sunt în mod normal foarte preocupați de subiect. Un fel de caramelă dulce și apetisantă, care la mijloc are o piatră, sau poate resturile în descompunere ale unui animăluț.

    Faptul că astfel de filme sunt extrem, chiar dureros de necesare, a fost dovedit de aventura aiuritoare a lui Carey Mulligan, fenomenală în interpretarea lui Cassie, cu criticul american care a considerat-o nepotrivită pentru rol. Nu vă forțați să ghiciți de ce, dacă nu știți deja, vă zic eu: Mulligan nu ar fi destul de bună, adică, bunoacă, pentru interpretarea unei vampe. Un nou caz de femeie ne-bună, deci. Criticului foarte probabil i-a scăpat cu vederea (lucru urât din partea unui om plătit să se uite atent la filme) scena din film în care unul dintre personajele masculine îi reproșează cu oftică lui Cassie exact același lucru: de fapt nici nu e atât de „hot”. Pentru-că, evident, singurele femei molestate de bărbați sunt cele extrem de atrăgătoare iar noi restul, inclusiv norocoasa de Carey, putem sta liniștite că nu ni se va întâmpla niciodată nimic.

    În asemenea condiții, nu e de mirare că furia naște struțocămile cinematice. Era și timpul. Am tot avut povești cusute cu ață albă, să avem și unele cusute cu ață roz. Un prezentator de televiziune britanic a spus acum câțiva ani, în glumă, că rozul în unele culturi e culoarea războinicilor. De fapt e culoarea răzbunătoarelor.

    Nota autorului:

    Explicația notelor:

    Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
    1 stea – Prost
    2 stele – Slab
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bun
    5 stele – Bun
    6 stele – Foarte bun
    7 stele – Capodoperă

    Surse foto: Esquire, Kansas City Pitch, Vox, The Chicago Maroon

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.