duminicã, 21 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Oscar Special: Nimic nou pe frontul de vest – Un film de concepție, dar fără inspirație

    de Lajos Notaros | 30 ianuarie 2023, 1:09 PM | Cultură | Film | Oscar Special | Recomandările editorilor

    0

    (foto: Netflix)

    Erich Paul Remark era, fără dubii, un tip dat naibii. Participant în războiul din tranșeele din Franța ale primei conflagrații, romanul, primul bestseller internațional literar, „Nimic nou pe frontul de vest”, în original „Im Westen nichts Neues”, se clădește pe această experiență, eroul principal, Paul, fiind în mod evident alter-egoul lui Erich Paul.

    Romanul apare în serial în 1928, iar sub formă de volum în 1929, vânzându-se doar în Germania peste un milion de exemplare în primul an, ca după traducerea în engleză și în franceză fenomenul să se repete în tările cu aceste limbi. Ca o măsură a succesului literar copleșitor, în 1930, Hollywoodul, mai precis Universal, realizează prima ecranizare, film devenit clasic, câștigător al Oscarului, aflat la cea de a treia ediție, atât la cel mai bun film cât și la cea mai bună regie.

    Numai că între timp în Germania naziștii vin la putere, atât romanul, cât și filmul sunt interzise, iar Erich Paul Remark se mută în Elveția, optând pentru numele care va rămâne în istoria literaturii: Erich Maria Remarque. Maria este numele mamei sale la care a ținut enorm, realitate ce poate fi surprinsă și în roman. Își permite toate acestea, cartea îi aduce bani serioși, mai mult decât atât, după ce lucrurile se înrăutățesc și mai mult, se duce în SUA, stând acolo, la adăpost, ca cetățean american în tot timpul celui de al doilea război mondial.

    Se învârte în mediul artistic, îndeosebi cinematografic, este atras plenar de actrițe, având aventuri cu Hedy Lamarr, Greta Garbo, Marlene Dietrich, Dolores del Rio, ca după război să se însoare cu vedeta feminină a lui Chaplin, Paulette Goddard, cu care va trăi până la moartea-i survenită în 1970.

    Am insistat pe aceste elemente ale vieții autorului pentru a sublinia caracterul aparte al acestui roman, respectiv al celor trei filme care s-au făcut până acum pornind de la acest bestseller literar din care până în zilele noastre s-au vândut spre 50 de milioane de exemplare, fiind obiect de studiu în majoritatea liceelor occidentale.

    Să trecem, așadar, la filme.

    Cele două realizate până acum erau amândouă în limba engleză, cel din 1979 fiind de televiziune, dar cu actori vedete ale momentului cum ar fi Ernest Borgnine, Donald Pleasence sau Ian Holm. Și chiar dacă nici acest al doilea film nu este de lepădat, referința rămâne cel pomenit deja, din 1930, reținut ca un exemplu clasic de film de război, sursă de inspirație de atunci pentru regizori ca Spielberg sau Christopher Nolan. Fără să mai vorbim de faptul că regizorul Lewis Milestone i-a oferit rolul central lui Remarque, aflat atunci la 32 de ani, însă acesta, fiind marcat de scandalul din jurul cărții și interesat de alte cele, a refuzat.

    All Quiet on the Western Front / Nimic nou pe frontul de vest (1930)
    „Nimic nou pe frontul de vest” (1930). Foto: IMDb

    Cel de acum, cel nominalizat atât la Oscarul acordat celui mai bun film, cât și la cel pentru cel mai bun film care nu vorbește engleza, plus încă câteva tehnice, este așadar primul care vorbește în germană, ceea ce poate spune multe despre recepția cel puțin contradictorie a romanului în spațiul german. Cum am și spus, până după cel de al doilea război mondial a fost interzis atât în Germania, cât și în Austria, nemaivorbind de Polonia, Cehoslovacia sau Italia.

    Interesant este că cel de al treilea film realizat după romanul lui Remarque, primul în limba în care vorbește romanul, a fost filmat în Cehia, tot așa cum cel din 1979 a fost filmat în Cehoslovacia de atunci.

    Să vedem acum, după această lungă introducere – consider eu, necesară pentru un cinefil autentic – filmul.

    Spre deosebire de primele două, vorbitoare în engleză, cel german de acum nu este de fapt o ecranizare, ci un film realizat pornind de la romanul lui Remarque. Scenariul renunță masiv la povestea din roman, neglijând, de exemplu, partea semnificativă a reîntoarcerii acasă în permisie și aduce în prim plan o poveste inexistentă în text: cea a tratativelor de armistițiu dintre mareșalul Foch și secretarul de stat german Erzberger, tratative care au dus la semnarea unei înțelegeri de încetare a ostilităților la ora 11 din ziua 11-a a lunii a 11-a, adică 11 noiembrie 1918, ora 11. Nemaivorbind de eliminarea unuia dintre eroii reprezentativi și a poveștii sale, caporalul de instrucție Himmelstoss, cel care le face viața recruților un iad, după care să se reîntâlnească cu ei în totul alte condiții pe front. Drept urmare, că era loc și timp, ultima scenă a filmului prezintă un ultim atac german, cu un sfert de oră înaintea termenului, adică în 11 Noiembrie 1918, la 11 fără un sfert trecute fix, atac în care eroul principal moare străpuns de baioneta unui soldat francez.

    Problema cu această scenă este că ea nu este în romanul lui Remarque pentru că nu avea cum să se întâmple și nici nu s-a întâmplat, fiind o pură invenție care susține „concepția” realizatorilor, în frunte cu regizorul Edward Berger și cu vedeta Daniel Brühl, cel care îl joacă pe Erzberger.

    Din păcate, această concepție nu prea are legătură cu atmosfera și intențiile din romanul lui Remarque, ci mai degrabă cu situația politică actuală – inclusiv războiul din Ucraina, plus întărirea dreptei naționaliste în țări precum Germania, Austria, Ungaria, dar și SUA, așa cum a și declarat regizorul –, și în cele din urmă cu dorința lui Berger de a corespunde cerințelor hollywoodiene, respectiv de a-și mări șansele la Oscar, fiind vorba, la urma urmei, de o producție Netflix.

    Rezultatul este o anumită lipsă de autenticitate și forță, un caracter artificios susținut plenar de realizarea tehnică ireproșabilă, lucru perfect firesc pentru o echipă germană. Imaginile sunt copleșitoare și înșelătoare în același timp, muzica insinuantă, dar povestea rămâne cumva în spatele mesajului forțat și prea explicit contemporan antirăzboinic.

    All Quiet on the Western Front / Nimic nou pe frontul de vest
    Foto: Netflix

    Jocul actorilor este fără cusur, scenele de luptă spectaculoase, chiar dacă tocmai această spectaculozitate studiată și „conștientă” în spiritul celor zise mai sus merge în direcția contrară autenticității. Primul film, cel laureat cu două premii Oscar în 1930, lucru rar și perfect adecvat, nu are muzică, de exemplu, și, cu toate că se află la începutul sonorului, redă parcă mai firesc sunetele obsesiv delirante ale războiului de tranșee din vest.

    Un alt exemplu care pe mine m-a surprins neplăcut este lipsa cailor, atât de prezente în roman, cât și în cele două filme anterioare. Ceva firesc, din moment ce în timpul primului război mondial caii erau încă un element de bază al serviciului militar. Este drept, cam pe atunci au apărut camioanele și tancurile, nemaivorbind de avioane în ultimii ani ai războiului, dar caii au rămas până la sfârșitul conflagrației principalul mijloc de tracțiune, chiar dacă cavaleria ca armă și-a pierdut din importanță. În primele două filme vedem atelaje sanitare trase de cai, tunuri tractate tot așa, nemaivorbind de scena foarte dramatică din roman în care un tânăr soldat este gata să tragă, să le curme suferința, văzând agonia între bubuituri a cailor răniți. Scena este prezentă în ambele filme de dinainte, lipsind în cel de acum, mai mult decât atât, am reținut un singur cal în film, de fapt un prop, o „recuzită” reprezentând un hoit între tranșee.

    Toate acestea, combinate cu absența evoluției eroului central, al acelui Paul Braumer-Erich Paul Remark care, în filmul despre care vorbim, rămâne neschimbat și după cele mai crunte experiențe, duc la scăparea mesajului central al romanului: războiul este o oroare care în cele din urmă atacă ființa umană în esența ei, ducând la o dedublare dramatică, o înstrăinare care contrazice tot ce credeam noi despre om.

    Desigur, dacă facem abstracție de toate acestea, vom vedea un film perfect realizat tehnic, cu scene spectaculoase și dramatice în sine, dar care, cum cred eu, nu au mare lucru cu romanul lui Remarque, sacrificând inspirația și originalitatea unei concepții cel puțin discutabile prin conformismul ei.

    De altfel, este cât se poate de semnificativă diferența dintre recepția germană și cea occidental-americană. Americanii, cu excepția notabilă a criticului de la New York Times, respectiv rogeregbert.com, laudă filmul până la loc comanda, fiind oarecum încântați că până și nemții au ajuns să se supună canoanelor lor, în timp ce critica și presa germană insistă pe aceste elemente artificioase și arbitrare, contrare realității de pe teren.

    Tind să le dau dreptate, nu exclud că filmul merită câteva Oscaruri tehnice – ar fi însă absurd, dar nu imposibil, având în vedere cele zise, să primească Oscar pentru scenariu adaptat –, îl va lua, aproape sigur, și pe cel de film străin, însă rămâne departe de pretenția de a fi cel mai bun film de la Oscarurile din acest an.

    Nota autorului:

    NOTE OSCAR SPECIAL PATRU STELE

    Explicația notelor:

    Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
    1 stea – Prost
    2 stele – Slab
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bun
    5 stele – Bun
    6 stele – Foarte bun
    7 stele – Capodoperă

    Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.