Oscar Special: „Minari”, un film american făcut neamericănește și care place până și americanilor

    de E. Nola | 31 martie 2021, 2:16 PM | Film | Oscar Special | Recomandările editorilor

    2

    (foto: Altitude Films)

    Prin anii optzeci ai secolului trecut o familie de tineri coreeni se mută din California în Arkansas.

    Veniseră de zece ani în SUA, în California lucrau la o fermă de pui, ocupându-se de stabilirea sexului puișorilor (Habar n-aveam până acum că există și această meserie). Ideea este să rămână doar găinile ouătoare, puii care se dovedesc cocoși sunt incinerați, fiindcă asta este, așa cum îi spune mai târziu, deja la ferma din Arkansas, tânărul tată coreean fiului său de nici șapte ani: bărbații trebuie să facă mereu ceva semnificativ în viață pentru a demonstra că merită să trăiască.

    Sătul să se tot uite în fundul puilor, bărbatul, Jacob Yi, achiziționează un teren în statul unde Bill Clinton a fost guvernator, cam tot pe atunci, fiind hotărât să pună la punct o fermă de legume coreene. Împreună cu cei doi copii născuți deja în SUA, fata fiind mai mare, pe care îi vedem pe bancheta din spate a mașinii conduse de soția, pe care o cheamă Monica, tot Yi, desigur, familia se mută pe pământul făgăduinței. Jacob conduce o camionetă mai în față, cu lucrurile familiei, cele două mașini se opresc în cele din urmă în fața unei rulote uriașe de locuit aflate în mijlocul unei grădini înconjurate până la orizont de pomi și arbuști. Monica se uită copleșită de neîncredere și disperare la noua lor casă aflată pe roți.

    Am prezentat mai sus cadrele cu care începe filmul.

    Povestea de fapt se bazează pe amintirile din copilărie ale regizorului și scenaristului, Lee Isaac Chung, el fiind în film David, băiatul care află adevărul despre cocoși. David, interpretat de Alan Kim, nu are voie să alerge – probleme cu inima -, noaptea mai udă cearșaful, încercând să se adapteze, cum poate el mai bine, noii sale vieți.

    În film se vorbește coreeana și engleza, demn de reținut fiindcă, deși producție americană – producător executiv Brad Pitt, da ați citit bine – Minari a luat Globul de Aur pentru cel mai bun film străin. La Oscar însă concurează la categoria cel mai bun film de limbă engleză, plus încă cinci categorii: regie, scenariu, rol principal masculin, rol secundar feminin și coloana muzicală.

    A debutat în februarie anul trecut la Sundance, luând și premiul juriului și al spectatorilor, creând chiar o anumită furoare în lumea cineaștilor.

    Explicația nu este greu de aflat: Minari este o capodoperă a stilului și spiritului japonezo-coreean transplantat în sol american. Este de fapt o înșiruire de haiku-uri, cu toate calitățile acestui gen, o ikebana cinematografică care te duce cu gândul la cât de puțin trebuie să spui și să faci ca să exprimi aproape totul.

    Și nu în gura mare, nu prin acțiuni spectaculoase, nu prin scenariu sofisticat, nu prin surprize previzibile, ci prin cântărirea atentă a proporțiilor, prin reținere și mânuirea perfectă a instrumentelor pe care le ai la îndemână, în cazul nostru imaginea și sunetul.

    Nu seamănă cu niciun alt film american și totuși este, tot ce se întâmplă pe ecran frizând perfecțiunea neafectată. Vorbim de imagine – pentru prima dată am văzut America într-un film așa cum îmi imaginez că este de fapt, nu așa cum ni-l confecționează de peste 100 de ani Hollywoodul – vorbim de muzică – foarte discretă, dar care îți pătrunde în pori – și vorbim, înainte și dincolo de toate,  de jocul actorilor.

    Apropo de jocul actorilor; nu există gest ratat, emfatic sau în plus, diferența dintre personaj și cel care îl joacă dispare fără urmă, efectul fiind senzația că nu te mai uiți la un film, ci urmărești o poveste reală și pe care o recunoști ca atare indiferent de distanța în spațiu sau în timp sau și mai ales de diferențele culturale care dintr-odată nu mai contează pentru că dispar și ele cu desăvârșire. Ceea ce contează este autenticitatea evenimentelor, ale trăirilor și, mai ales, tensiunea care se naște din imprevizibilul astfel creat.

    Povestea continuă cu tensiunea dintre soț și soție, născută din neîncrederea ei în viitorul fermei astfel încropite, sosirea bunicii din Coreea pentru a avea grijă de cei doi copii – o celebritate în Coreea, Youn You-jung, nominalizată la Oscar pentru rol feminin secundar – relația care se înfiripă între ea și nepoțelul David cel bolnăvior, toate acestea în haloul eforturilor mereu periclitate ale lui Jacob de a face din fermă o sursă de venit stabilă și îndestulătoare.

    Și desigur, Minari.

    Adusă de bunica din Coreea, pătrunjelul japonez, cum se mai știe de ea pe aici, și care spre deosebire de răsadurile lui Jacob, amenințate continuu și de toate, cresc năvalnic pe malul apei, acolo unde a presărat semințele bunica, după ce a văzut că nimeni din familia ei americană nu este prea interesată de calitățile extraordinare ale mirodeniei nelipsite din mâncărurile de acasă. Adică, din Coreea și nu numai.

    Ultimul cadru al filmului ni-i arată pe cei doi bărbați ai poveștii, Jacob și fiul David, în fața câmpului îmbelșugat de Minari, în timp ce lipsa apei și focul iscat de bunica, aflată după un atac cerebral, au distrus prima recoltă a fermei lui Jacob.

    Și totuși e bine: Monica se hotărește să rămână și să stea alături de bărbatul ei căpos, David e din ce în ce mai bine cu inima, iar vecinii bizari și de aceea perfect americani ai familiei caută prin metodele numai de ei știute apa necesară pentru viitoarea recoltă. Unul dintre vecini, interpretat copleșitor de Will Patton, stabilește unde va fi fântâna.

    Jocul (viața?) poate să înceapă din nou.

    Nu știu cât am putut să redau din prospețimea, ingenuitatea aproape filozofică a filmului, cert este că nu am niciun dubiu: e un film de șapte stele, adică, după regulile noastre de la Oscar Special, o capodoperă.

    Nota autorului:

    Explicația notelor:

    Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
    1 stea – Prost
    2 stele – Slab
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bun
    5 stele – Bun
    6 stele – Foarte bun
    7 stele – Capodoperă

    Surse foto: Daily Advent, note.com, popculture.com, hypebeast.com

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Buna ziua, rugati-i pe cei care se ocupa de site sa faca aurii stelele acelea… a trebuit sa citesc sfarsitul articolului(am sarit la un moment dat la final sa vad cate stele ati acordat) ca sa-mi dau seama ca sunt sapte. Pot fi interpretate si ca sapte si ca zero in cazul acesta.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.