marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Oscar Special: La capătul lumii, despre sensul vieții – Spiritele din Inisherin

    de Iulia Notaros | 2 februarie 2023, 10:08 AM | Cultură | Film | Oscar Special | Topic special

    2

    (foto: © Searchlight Pictures / Everett Collection)

    Irlanda, 1923, primăvara. Pe o insuliță de lângă coasta de vest a Irlandei, și ea o insulă, deci undeva la capătul lumii, Pádraic Súilleabháin (Colin Farrell) o ia liniștit spre crâșmă, să bea un Guinness, împreună cu cel mai bun prieten al său, Colm (Brendan Gleeson), care, întâmplător, locuiește fix pe traseul care duce spre crâșmă. Bine, insula fiind mică, probabil toți oamenii locuiesc undeva pe traseul care duce sau spre crâșmă, sau spre port, unde se află și magazinul sătesc care servește și pe post de oficiu poștal. Drept urmare, vestea că Colm nu mai vrea, din motive misterioase, să bea un pahar (trei, cinci pahare) de Guinness cu Pádraic se răspândește cu viteza luminii.

    Premisa este deci că un irlandez nu mai vrea să bea Guinness cu un alt irlandez, un fapt care, probabil, s-a tot repetat de când e lumea, sau cel puțin din 1759, cînd și-a deschis porțile berăria lui Arthur Guinness la Dublin, mai ales dacă unul dintre irlandezi era, eventual, catolic, iar celălalt, eventual, protestant. Regizorul și scenaristul Martin McDonagh a desprins însă acest eveniment din banalul care-l înconjoară și l-a ridicat, fără note forțate, la nivelul de tragedie antică. Pentru o tragedie îți trebuie un spațiu mitic, o insulă care există în hărți mentale, dar nu și fizice: deducem din poveste și peisaj că Inisherin ar fi undeva în arhipelagul Aran, în comitatul Galway, dar ea, de fapt, nu există. Imaginile din film au fost turnate pe mai multe insule din arhipelag, în intenția de a crea un spațiu unic, arhetipal: coline înverzite dar aproape total lipsite de copaci, stânci înalte și abrupte, ceruri pe care plutesc nori veniți din îndepărtarea oceanului.

    Ne aflăm, într-un fel, și în afara timpului: deși îl vedem concret pe Pádraic cum rupe filele calendarului, suntem deci pe 1 aprilie 1923, Inisherin plutește în afara timpului istoric al Irlandei. Din îndepărtare se aud bubuituri, semn că pe insula „cea mare” se desfășoară războiul civil care a urmat războiului de independență, care va mai dura cam două luni, până spre sfârșitul lunii mai. Viața localnicilor din Inisherin rămâne însă supusă ritmurilor arhaice ale insulei, cu alte cuvinte, își văd, netulburat, de treabă: lucrează pe câmp, își cresc animalele, își beau berea la crâșmă. Polițistul local, Peadar (Gary Lydon),  chiar observă că era mai ușor înainte, când puteau pur și simplu să-i deteste pe englezi, acum, cu războiul civil, trebuie aleasă o tabără de irlandezi, prea complicat, astfel că el s-ar oferi voluntar să lucreze pentru plutoanele de execuție ale oricăreia dintre părți.

    Pádraic, omul nostru, nu are nici măcar asemenea dileme. Viața lui este împlinită așa cum este: locuiește într-o căsuță relativ izolată cu sora lui, Siobhán (Kerry Condon), căreia îi place să citească și care-i gătește tocănițe. Are grijă de animalele familiei, cu atenție deosebită pentru măgărușa pitică Jenny, pe care o lasă să bântuie prin casă, spre exasperarea lui Siobhán. După masă merge la crâșma cu Colm. Până în ziua când Colm spune nu, iar Pádraic nu înțelege de ce. Decizia subită a lui Colm va răvăși, într-un mod neașteptat, viața idilică a insulei.

    Deși într-o primă fază Colm nu-și explică decizia foarte concret, motivul prinde încet contur: Colm e muzician, cântă la vioară, și își dorește să scrie melodii, care vor rămâne în istorie atunci când el, ca persoană, va fi uitat. A ajuns deci la concluzia că bruiajul continuu al discuțiilor anodine, inclusiv pe tema balegii de măgar, cu Pádraic, sunt un obstacol al procesului creativ. Pádraic, încălzit de câteva pahare de whiskey, conturează o altă filozofie de viață: ceea ce este important este să fii un om bun. El își amintește de părinții lui, care au fost oameni buni, iar acesta e singurul lucru care contează. Ajungem astfel la întrebarea care stă în centrul filmului: ce înseamnă o viață bine trăită?

    Un alt fel de film poate ar încerca să dea un răspuns mai concret, dar magia „Spiritelor din Inisherin” stă în faptul că sugerează niște posibile răspunsuri, dar îi dă spectatorului libertatea de a alege. O mică remarcă și despre spirite: în original ele sunt „banshees”, o subcategorie de spirite irlandeze, întotdeauna feminine, care aduc vestea morții unui apropiat sau al unui membru al familiei. Foarte concret, în cazul nostru, în rol de banshee este distribuită vecina familiei Súilleabháin, doamna McCormick (Sheila Flitton), înzestrată cu tot arsenalul necesar, inclusiv o manta neagră și amenințătoare, care îi prezice o moarte lui Pádraic, fără a specifica însă despre cine este vorba.

    După întâlnirea din crâșmă în care Colm și Pádraic se confruntă pe teme existențiale, fiecare dintre ei vor face lucruri care le contrazic crezul. Deși declară, într-un mod foarte extrem și fizic, că nu mai vrea vreodată să vorbească cu Pádraic, Colm îl ajută de oricâte ori intră în altercație cu polițistul local. Cu înaintarea timpului, devine evident și faptul că sursa de inspirație a melodiei pe care, în cele din urmă, Colm reușește să o termine, este tocmai relația, intensă și conflictuală, în care au ajuns cu Pádraic. Acesta din urmă, în ceea ce-l privește, își pierde, cu amărăciune, din inocență și ajunge să comită răutăți mai mici sau mai mari, uneori în compania dubioasă a „nebunului satului”, Dominik (Barry Keoghan), fiul polițistului, despre care aflăm, încet dar sigur, că nu este doar ceea ce pare. Răutățile lui Pádraic sunt motivate de afecțiune, arta lui Colm nu se poate naște din absență. Lupta cu soarta și spiritele are, întotdeauna, un preț. Întrebarea este dacă merită să fie plătit.

    Nota autorului:

    NOTE OSCAR SPECIAL 7 stele

    Explicația notelor:

    Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
    1 stea – Prost
    2 stele – Slab
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bun
    5 stele – Bun
    6 stele – Foarte bun
    7 stele – Capodoperă

    Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Un film care încearca să dea un răspuns mai concret despre sensul vietii si al spiritelor mortii.
      Fiecare popor are filosofia lui de viata, un program in subconstient prin prizma caruia gandim si simtim prezent, cantarim deciziile si ne planificam viitorul, si astfel ne traim viata. Putini constientizam ca exista si o filozofie a mortii, aceasta ne indica punctul final al vietii fiecaruia, si daca am inteles bine, in film apar aceste spirite irlandeze care aduc vestea morții unui apropiat sau al unui membru al familiei. In cazul de fata doua personaje cu preocupari diferite care la un moment dat par sa nu se mai inteleaga ca odinioara, care se confrunta pe teme existentiale, asa cum ati precizat, tocmai din diferenta de gandire a fiecaruia despre viata si finalul ei. Nu pot da o nota acestui film pentru ca nu am vazut decat secventele date. Un film care cred ca merita vazut. Multumim autorului pentru prezentarea facuta.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.