vineri, 12 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Oscar Special: „Balena” (The Whale), un horror neasumat și cu happy-end nefericit

    de Lajos Notaros | 5 martie 2023, 9:32 AM | Cultură | Film | Oscar Special | Topic special

    0

    (foto: A24 / YouTube)

    Filmul lui Darren Aronofsky a produs de la început controverse, așa cum se întâmplă cu majoritatea filmografiei sale nu foarte vaste: opt filme de lung metraj în 25 de ani.

    Ajunge să pomenim doar de „Requiem for a Dream” sau „Black Swan”, care i-au cimentat de la început reputația de regizor mai aparte, bizar și ciudat, atât prin temele alese, cât și, mai ales, prin modul oarecum ieșit din tiparele hollywoodiene în care prelucrează aceste teme. „Balena” se încadrează perfect în această reputație, ajunge doar să schițăm, fără să intrăm în amănunte, subiectul.

    E vorba de un homosexual obez în pragul unei morți oarecum asumate care încearcă în ultimul moment să restabilească relația cu fetița părăsită a căsniciei sale heterosexuale dinaintea romanței cu bărbatul vieții. O poveste nu neapărat inventată, din moment ce se clădește pe piesa de acum zece ani a lui Samuel D. Hunter, care este și cel care semnează scenariul filmului. Iar acest Hunter este homosexual declarat, trăind în căsnicie cu partenerul său, perechea având și o fetiță înfiată.

    Vorbind despre piesa sa, Hunter recunoaște elementul autobiografic, inclusiv o perioadă de consum alimentar psihotic, chiar dacă nu a ajuns niciodată la greutatea obezului din film. Iar despre această obezitate ajunge să spunem doar că Brendan Fraser, actorul nominalizat la Oscar pentru rol, a trebuit în fiecare zi de filmare să stea patru ore pentru ca specialiștii să îl „îmbrace” cu cele 140 de kile de materiale prostetice care să îl aducă la imaginea unui bărbat obez de 250 de kilograme, care nu poate umbla decât în cadru sau în cărucior, poziția sa oarecum eternizată fiind trântit-întins pe o canapea chinuită și foarte joasă.

    Pentru mine este cât se poate de clar că fixația lui Aronovsky este alteritatea. Și mai ales modul în care noi ne raportăm la ea, la situația în care trebuie să depășim limitele normalității pentru noi, să acceptăm că lumea nu este așa cum, bazându-ne pe egoismul nostru congenital, ni-l reprezentăm ca să ne fie cât mai ușor și comod.

    Da, este o problemă și cu atât mai mult este problema lumii noastre de acum, o lume care a ieșit de mult din cadrele clasice ale vieții și trăirilor tradiționale. În fond, ceea ce numim mai nou corectitudine politică se referă în mod esențial la asta, la renunțarea la deprinderile seculare de a judeca lumea și de a ne trăi viața după obișnuințele și normele tradiționale. E vorba aici de așa numitele prejudecăți și norme de natură rasială, iar mergând mai departe ajungem la cele sexuale și în cele din urmă poposim în teritoriul vag și mereu în expansiune al deosebirilor de orice fel.

    Întrebarea, în acest caz, este doar dacă obezitatea morbidă poate intra în această categorie. Răspunsul lui Aronofsky este un da clar, chiar dacă finalul poate fi dramatic sau chiar tragic. Să ne înțelegem, nu vorbim aici de oameni grași, ci de bolnavi care ajung să nu mai poată controla deloc greutatea lor, ajungând în starea în care devin dependenți total de alții.

    În cazul nostru, Charlie, personajul jucat de Brendan Fraser, cel propus la Oscar pentru rol masculin principal, are bine peste 250 de kilograme, fiind condamnat să nu iasă din casă, să nu țină contactul cu lumea decât prin cea care are grijă de el, sora fostului său iubit. Băiatul care îi aduce pizza are banii în cutia poștală și pune cutiile jos în fața ușii. În afară de ea, Liz după nume, mai intră în scenă (care este de fapt camera unde își trăiește soarta Charlie), un tânăr pseudo-misionar, fiica, Ellie, o tânără, am zice, cam nefiresc de năbădăioasă și, în cele din urmă, fosta soție, mamă a acestei fiice înverșunate.

    Este cât se poate de evident că pornim de la o piesă de teatru, întrebarea revine, așadar, mereu în timpul vizionării: unde începe teatrul sau dintr-o altă perspectivă: unde se termină realitatea? Este greu să răspundem la această întrebare, cert este că mulți dintre criticii filmului și-au pus-o într-un fel sau altul. Discuțiile în jurul reprezentării obezității, al modului dezgustător sau nu în care se poate manifesta, pericolul ca în loc să ne apropiem de cei în cauză, dimpotrivă, să ne ascundem doar dezgustul, continuă de la apariția filmului fără șanse de a ajunge vreodată la un consens. În fond, obezitatea morbidă nu este o „diferență” determinată natural, ci un dezechilibru clinic, o boală, mai pe românește, care te scoate din starea de normalitate sănătoasă. Din acest punct de vedere, cu greu poate fi încadrată în categoria „alterității”, iar refuzul eroului din film de a se interna în spital întărește această convingere.

    Bolnavii nu au nevoie doar de înțelegere, ci de îngrijire înainte de toate. Este așadar foarte greu să judecăm filmul lui Aronovsky doar din perspectiva artei cinematografice oarecum militante. O perspectivă de altfel cam redusă și sărăcăcioasă, cum am spus, în fond este vorba de o piesă de teatru cu cinci personaje transpusă pe ecran fără prea mari „adaptări”, din moment ce autorul piesei este și cel al scenariului filmului.

    Rămân așadar interpretările, dar și aici avem o problemă masivă, chiar obeză nițel. Da, Brendan Fraser este impresionant în rolul lui Charlie, dar ne este greu să distingem cât contribuie la asta cele 140 de kile lipite pe el de specialiștii în make-up, propuși și ei pentru asta la Oscar, de altfel. Deci trei propuneri: Fraser pentru rol titular, Hong Chau pentru rolul îngrijitoarei Liz, și machiaj. Și un film care rămâne captiv între datele lipsite de precizie și nuanțe ale problemei abordate fără să reușească să se înalțe artistic deasupra lor.

    Nota autorului:

    NOTE OSCAR SPECIAL PATRU STELE jumate

    Explicația notelor:

    Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
    1 stea – Prost
    2 stele – Slab
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bun
    5 stele – Bun
    6 stele – Foarte bun
    7 stele – Capodoperă

    Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.