Dragi cinefili, având şi profesia de jurnalist de zeci de ani, dar şi văzând şi alte câteva filme ale căror poveşti erau despre celebre demersuri jurnalistice, vă pot spune că „The Post” este atât de prost încât este singurul film pe care nici Meryl Streep nu reuşeşte să-l salveze. Spielberg reuşeşte performanţa incredibilă să strice şi povestea, şi atmosfera dar şi partiturile actorilor.

Am să încerc o critică, deşi mi-e foarte greu să scriu ceva despre un film atât de penibil. Pentru cunoscători, vă spun doar atât: filmul se termină cu primele imagini din celebrul film „Toţi oamenii preşedintelui”! Îngrozitor! Pentru cei mai puţin cunoscători, vă pot spune că „Toţi oamenii preşedintelui” este filmul care, în regia lui Alan Pakula, pune excepţional pe ecran povestea celei mai celebre anchete jurnalistice, care duce la demisia preşedintelui Nixon. Rolurile celor doi jurnalişti au fost interpretate magistral în 1976 de Robert Redford şi Dustin Hoffman. Cei doi jurnalişti erau angajaţi ai aceluiaşi ziar, Washington Post, ca şi în filmul lui Spielberg.

Dar să revenim la oile noastre blege din „The Post”. Filmul începe plictisitor, cu o poveste insipidă şi chiar incoloră, cu toate că pelicula este color, despre eterna contrazicere dintre declaraţiile politice şi realităţile politice ale vremurilor. Nu ştiu cum au reuşit, dar scenariştii Liz Hannah şi Josh Singer spun plictisitor chiar şi povestea eternă a unui ziarist de investigaţii, viaţă care în realitate este nu doar agitată, ci chiar periculoasă. Or, în „The Post” pericolul nu vine de nicăieri. Prin urmare, totul e tern, previzibil.

Norocul regizorului Spielberg stă în imaginea excelentă a lui Janusz Kaminski şi montajul bun realizat de Michael Kahn şi Sarah Broshar, care, împreună, însăilează greu o linie epică credibilă.

Despre roluri nici nu ştiu ce să scriu, sincer… Meryl Streep face un rol de patroană de ziar dintr-o telenovelă sud-americană. Se vede şi din avion că nu se simte deloc confortabil în rol. Şi nu din vina ei. Tom Hanks, ca redactor şef al ziarului, face acelaşi rol ca şi în seria bazată pe cărţile lui Dan Brown şi îşi salvează prestaţia. În schimb ziaristul de investigaţii interpretat de Ben Odendirk pare mai degrabă un poliţist slab depăşit de situaţie. Cel mai slab rol îl reuşeşte Bruce Greenwood care a trebuit să-l interpreteze pe omul politic Robert McNamara. Lăsând la o parte faptul că în toate filmele în care era vorba despre el, McNamara se juca pe sine însuşi, ceea e cam greu de depăşit, Greenwood face un McNamara nesigur, bănuitor, temător. Iar asta nu doar că nu respectă adevărul istoric, ci îl mai şi ridiculizează.

În rest, ce să mai spun? Filmul este plin de intrigi ieftine şi necredibile, demne, cum am mai scris de o telenovelă ieftină. Povestea are un singur vârf de tensiune, în care se reuşeşte cât de cât transpunerea atmosferei dintre redacţie de ziar, care redă seara de dinantea publicării anchetei jurnalistice.

Bineînţeles că totul se termină într-un penibil tipic american, cu un discurs patriotic, tradus prin telefon, al judecătorului care sprijină libertatea presei. Şi, nu trebuie uitat finalul îngrozitor despre care v-am scris la început.

Deci, cu un regizor celebru, cu o distribuţie care ar fi putut face din fiecare rol câte un film în marele film care ar fi trebuit să fie, „The Post” este umflat cu atât de multe dulcegăraie încât iese o zmeură mare, meritată pentru cel mai prost film selecţionat vreodată la Premiile Academiei Americane.

Nota autorului:

O stea, doar pentru eforturile echipei de filmare