Dacă vă mai aduceți aminte, anul trecut, pentru prima oară în deceniul de când merge Oscar Special, am prezentat și filmele propuse la categoria menționată în titlu. Anul acesta am avut un motiv un plus. Veți vedea care mai la urmă.

E vorba de filme artistice scurte, cu actori și tot tacâmul, dar care rareori pot fi văzute la cinematografe, eventual la ocazii. Și tocmai aici e interesul și acel specific care le face demne de atenție. Mai ales acum de când filmele au început să se lungească, așa cum mă tot plâng eu pe aici de o vreme.

Cele cinci filme artistice scurte nominalizate anul acesta la Oscar nu trec, luate împreună, de două ore, cel mai lung având mai puțin de patruzeci de minute, iar cel mai scurt nițel peste zece. Din nefericire, nu am reușit să vizionezi doar trei dintre ele, celelalte două fiind încă inaccesibile online.

Dar să le luăm pe rând. De la coadă la cap, în funcție de presupusele lor șanse la Oscar: „Jane Austen s Period Drama” e un filmuleț englezesc de zece minute și un pic. Absolut englezesc, o povestioară ca un banc bun, făcut cu meserie și cu umorul tipic și inconfundabil.

Urmează „Butcher s Stain”, un film scurt evreiesc despre situația tipică și binecunoscută a relațiilor dintre evrei și arabi în Israelul zilelor noastre. Din păcate, nu am reușit să dau de el, deși eram tare interesat de abordarea oarecum neobișnuită, așa cum reieșea asta din informațiile colaterale.

Al treilea este un alt filmuleț englezesc de 23 de minute întitulat „A Friend of Dorothy”. Simpatic, simpatic de tot, cu doi actori senzaționali. Dorothy este jucată de actrița australo-britanică de 85 de ani, Miriam Margolyes, iar tânărul de culoare cu care se împrietenește înainte de moarte, orientându-l spre cariera de actor, este interpretat impresionant de încă necunoscutul de mare talent Alistar Nwachukwu.

Pe locul doi la șanse de Oscar e „The Singers”, un scurt-metraj artistic american, realizat de Sam A. Davis. Preluat de Netflix, câștigând aproape toate festivalurile de specialitate la care a participat, „The Singers” este, probabil, singurul concurent mai serios la „Two People Exchanging Saliva”, filmul despre care vorbesc în încheiere. Din nefericire, nu am văzut „The Singers”, dar, din câte am văzut și citit, este, într-adevăr un „short” de 18 minute care merită atenție. Ajunge doar să precizez că actorii au fost adunați de pe site-urile de socializare și impresionează atât prin joc cât și prin cântecele pe care le interpretează la un bar de vai și amar.

În sfârșit, ajungem la marele favorit, o producție americano-franțuzească reprezentând oficial Franța, și care, firesc, vorbește în franceză, titlul original fiind „Deux personnes échangeant de la salive”, adică „Doi oameni schimbând saliva”. Traducerea este aproximativă, aproape firesc dacă ne dăm seama că este vorba de o fabulă de 36 de minute, prezentând o distopie, o societate imaginară în care oamenii nu își pot exterioriza emoțiile, manifestarea intimității este interzisă, sărutul fiind considerat păcatul de moarte. Dar dincolo de găselințele spectaculoase – plata după cumpărare se face prin palmele pe care le primești de la vânzător…oare – filmul este spectaculos din toate punctele de vedere. Alb-negru, actorie desăvârșită, muzică aleasă cu fler și surprize în fiecare moment, fac din „Doi oameni schimbând saliva” o realizare artistică din toate punctele de vedere. Este cel mai franțuzesc film făcut vreodată, observă un critic american neimpresionat de artificiile pe care este construită pelicula. Și într-adevăr: printre producătorii executivi o găsim și pe Isabelle Hupert. Dar și pe Julianne Moore.

Iar pentru noi, iată surpriza: realizatori, scenariu și regie, sunt doi artiști care formează un cuplu, ea numindu-se Natalie Musteata.

Da, este româncă, Natalia Musteață, chiar dacă s-a născut deja în SUA, după ce părinții ei au emigrat acolo via Franța. Și este pe bune, vorbește românește, fiind o fană Mungiu, urmărește cu mare interes cinematografia românească, mergând până la gândul să filmeze odată și în țara părinților ei.

Dar, ca să închei în trombă, nu pentru asta țin pumnii pentru filmul ei și al partenerului, artistul vizual Alexandre Singh, ci pentru că este de departe peste celelalte concurente. Nu degeaba s-a ocupat The New Yorker de prezentarea și difuzarea peliculei.

Și tocmai de aceea, aprecierea înstelată de la final se referă exclusiv la filmul oarecum și de după ureche, dar în mod evident și românesc: „Doi oameni schimbând saliva”.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”