vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ori suntem noi prea pretențioși, ori ceva chiar nu e bine la „Motorul”! Am fotografiat leagănul echipei UTA (Foto)

    de Lucian Dănilă | 26 iulie 2018, 4:59 PM | Sport

    4

    În sfârșit mi-am permis în acestă după amiază să calc pe noul gazon de pe arena „Motorul” din Aradul Nou. Mi-am permis pentru că mi-am luat… permisul și curiozitatea m-a împins să merg să văd terenul sintetic montat pe arena unde va reveni UTA în această vară pentru a-și disputa meciurile de „acasă”. Nu am fost singur, ci cu un reprezentant al echipei UTA din anii 90 care bătea pe Steaua și Dinamo, unul care se cam pricepe în a inspecta… terenuri de joc. Nu-i dau numele pentru că omul nu mai vrea publicitate.

    Încă se lucrează, chiar era la fața locului o echipă de muncitori care făcea cam de toate: dădea cu var pe fațadă, cosmetiza tribuna, dar și partea de la intrare, în timp ce gazonul este deja montat și se fac ultimele retușuri astfel încât să fie bun pentru joc. Mi-a plăcut cum arată acum tribunele. Chiar dacă nu sunt ceea ce se cere pentru un club cu prestigiu cum este UTA, arena arată decent, cu aproape 4.000 de locuri așa cum au fost promise. Vestiarele sunt aceleași care au fost și în urmă cu un an și jumătate, la standarde destul de bune pentru nivelul ligii secunde.

    Deci, departe de mine gândul că nu s-a făcut nimic. Problema și pretențiile mele sunt legate strict de suprafața de joc, gazonul sintetic montat în această vară. Din afară, vizual, el arată bine, frumos colorat. Constructorul spune că odată cu montarea sa s-au eliminat și diferențele de nivel care existau atunci când suprafața era cu iarbă, diferențe care ajungeau la nu mai puțin de 90 de centimetri în diagonala terenului! Acum, acceptând că acestea nu mai sunt, atunci când calci iarba sintetică de pe Motorul ai impresia că te afli pe cel mai ieftin gazon sintetic posibil. Firele de iarbă par în unele zone foarte rare, sau chiar deloc, existând porțiuni care sunt acoperite doar cu nisip și cu acele „grăunțe” (sau cum le-o zice) de cauciuc. Mai mult decât atât, sunt zone de teren unde parcă calci în gol, zone în care gazonul parcă nu ar avea nimic sub el și îți dă senzația de… trambulină, de te aștepți să apară niște gimnaști care să facă flic-flac-uri.

    IMG 0348

    Pentru un test, am cerut și o minge, iar la fiecare pasă aceasta parcă merge… înfrânat. Nu avem pretenții că UTA va juca cu o viteză precum contraatacurile celor de la Real Madrid, dar este clar că un gazon sintetic nu va oferi niciodată condițiile de joc al unei suprafețe cu gazon natural. În plus, la o simplă „alunecare”, jucătorul în cauză își va căuta grefele de piele printre firele de iarbă sintetică. Și îl va ustura tare. Foarte tare…

    Comparativ, pentru cei care au fost pe arena Șega, una acoperită integral tot cu suprafață de iarbă sintetică, ceea ce am văzut astăzi pe Motorul pare a fi trei clase sub… Poate sunt eu prea pretențios, eu și un fost fotbalist important al echipei UTA din anii 90, care și el se declara circumspect în ceea ce privește terenul de joc.

    Dacă din punct de vedere al calității lucrărilor am găsit probleme doar la nivelul gazonului, cei prezenți azi la stadion ne-au asigurat că arena va fi gata să o primească pe UTA încă de la primul meci programat pe teren propriu în actualul campionat.

    IMG 0350

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dar betonul îți place cum arată? Sau nu ai văzut ca tot e denivelat si plin de crăpături? Dar scândurile pe care sunt prinse scaunele? Ai urcat in tribune sa vezi cum se mișca scândurile sub picioare și sa vezi ca si alea tot sunt crăpate si ondulate? Scaunele sunt noi, peste un an tot vor fi decolorate!!! Scaunele trebuiau prinse pe tabla amprentata, nu pe scânduri , sub tribune era bine sa fie un asfalt, pavaj, sau macar un beton de calitate! Lucrări marca falca, asta e primarul Aradului?? Asta e cumva inginer de meserie? Vai de meseria lui!

      +4 voturi
      +1
      -1
    2. Completez ceea ce spune Andrei mai sus:
      – scaunele sunt foarte casante si nu trebuie sa fii rau intentionat ca sa iti intre piciorul prin ele, sa vedeti ce spectacol va fi la un meci cu movii sau cu gazarii daca apar momente mai tensionate.
      – terenul pe care s-a asezat acel „shockpad” si gazonul peste nu a fost suficient. Povestile cu granule si nisip sunt prosteala pentru naivi. Nu va fi in veci plan daca stratul pe care sta nu e.
      – gazonul nu imi pare nici mie cine stie ce. L-am vazut pe cel de la Chiajna si ala chiar arata ca unul natural, trebuie sa il pipai atent sa iti dai seama ca e sintetic. Al nostru pare o solutie de compromis si nu m-as mira sa fi luat ce a fost mai ieftin la pret de cel mai scump ca asa face Primaria lucrurile in Arad.
      – tribuna I este ca pisatul boului pozitionata. Nu mai vorbesc ca bancile de rezerve trebuiau pozitionate la tribuna I si deasupra lor o tribuna oficiala.

      Da, e un pas inainte fata de Siria insa la cati bani s-au bagat trebuia sa iasa treaba mult mai bine. Nu mai vorbesc ca le-a kuat un an jumate pentru o treaba de maxim doua luni.

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.