luni, 6 mai, 2024

Special Arad Logo

    Organizatorii concertului de la Bucureşti o dau în judecată pe Lara Fabian

    de - | 4 februarie 2020, 6:18 PM | Monden

    0

    Organizatorii concertului pe care Lara Fabian trebuia să îl susţină pe 3 februarie la Bucureşti, International Creative Talent Agency, au anunţat că o vor da în judecată pe cântăreaţă, pentru că a anulat „unilateral, pentru a doua oară consecutiv“ show-ul şi pentru acuzaţia falsă adusă, scrie adevarul.ro.

    Cântăreaţa de origine belgiană Lara Fabian, care avea programat pe 3 februarie, de la ora 19.30, un concert la Sala Palatului din Bucureşti, a anunţat pe Facebook, cu două ore înainte de show, că spectacolul este anulat, acuzând organizatorii că nu au plătit-o şi că nu poate accepta un asemenea abuz.

    După o zi, organizatorii au transmis un comunicat în care o contrazic pe artistă şi anunţă că vor tranşa problema în instanţă, având în vedere că este pentru a doua oară consecutiv când cântăreaţa anulează spectacolul.

    „Acest lucru este inacceptabil şi noi nu acceptăm acuzaţia falsă făcută la adresa noastră prin intermediul conturilor ei de social media. (…) Vom înainta un proces împotriva artistei şi managementul acesteia pentru a primi dreptate în cadrul acestei situaţii dureroase. Suntem încrezători ca autoritatea competentă va da un verdict corect“, spun organizatorii, citaţi de News.ro.

    Organizatorii susţin că au fost vândute foarte multe bilete, iar spectacolul a fost pregătit „până la ultimul detaliu“. Mai mult, ei spun că artista a ajuns în Bucureşti, a mers la Sala Palatului şi, deşi totul a decurs bine, ea a decis să plece către aeroport fără a oferi vreo explicaţie, detali ce contrazice declaraţia cântăreţei, care, în momentul în care a anunţat că nu va urca pe scenă, a precizat că se află într-un hotel din Bucureşti.

    Sursa: Adevărul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.